AcasăNewsBasescu: Pentru a fi candidat la presedintie, Ungureanu trebuie sa reuseasca in...

Basescu: Pentru a fi candidat la presedintie, Ungureanu trebuie sa reuseasca in calitate de premier

Presedintele Traian Basescu nu exclude o eventuala candidatura a premierului Mihai Razvan Ungureanu la urmatoarele alegeri prezidentiale. Conditia ar fi, a spus seful statului duminica, la ProTV, ca Ungureanu sa reuseasca in mandatul de sef al Guvernului.

(foto: presidency.ro)

„Nu exclud acest lucru, dar e mult prea devreme sa discutam. In primul rand, pentru a fi candidat la presedintie, sa spunem chiar independent, Ungureanu trebuie sa reuseasca ca premier (…) Ar fi foarte greu sa ai un esec ca prim-ministru si pe urma sa vrei sa candidezi la prezidentiale”, a afirmat Traian Basescu, la emisiunea „Dupa 20 de ani”.

„Stiti ceva ce mie ar putea sa nu imi treaca prin minte in politica? Sa absoarba cele sase miliarde de la UE, iar apoi vom putea spune ca am avut un premier perfect. Cu sase miliarde vom avea o crestere economica de 3%”, a raspuns seful statului, intrebat daca atunci cand l-a nominalizat pe Ungureanu pentru a forma Cabinetul s-a gandit sa il pregateasca pentru urmatoarele alegeri prezidentiale.

Cat despre relatia sa cu premierul Mihai Razvan Ungureanu, presedintele a declarat ca se intelege foarte bine cu premierul actual. „Da, (ne intelegem-n.r) foarte bine si chiar avem discutii in care ne consultam pe o problema sau pe alta”, a afirmat seful statului.

Intrebat ce il deosebeste pe Ungureanu de fostul premier, Emil Boc, seful statului a spus ca e greu de stabilit un criteriu. „E foarte greu de spus, cred ca si dumneavoastra ii puteti separa, unul e clujean si altul e iesean. Amandoi sunt cadre didactice, este adevarat mai titrat Razvan Ungureanu”, a mai spus Basescu.

101 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger