AcasăNewsBasescu, noua dezvaluire despre plecarea Adrianei Saftoiu de la Cotroceni

Basescu, noua dezvaluire despre plecarea Adrianei Saftoiu de la Cotroceni

Admitand faptul ca, de -a lungul timpului, au fost si momente in care a simtit ca au fost oameni din jurul sau care i-au cam tradat increderea, fostul sef al statului a dat doua exemple. Dar, pe langa acest lucru, a dezvaluit ca a intrat in posesia continutului unor convorbiri telefonice.

Iar numele rostite de catre fostul lider de la Cotroceni, seara trecuta, intr-o emisiune difuzata de Nasul TV, au fost cele ale sotilor – de la acea vreme – Adriana si Claudiu Saftoiu, fosta consiliera prezidentiala din timpul primului mandat al lui Traian Basescu la Cotroceni, si, respectiv, ex-seful Serviciului de Informatii Externe.

Vorbind despre cei doi ca despre oameni in care „a investit enorm, ca incredere”, Basescu a si explicat de ce anume a ajuns sa se considere tradat. In timp ce despre Claudiu Saftoiu a mentionat ca a parasit sefia SIE ca urmare a unei „gafe monumentale”, in cazul fostei lui sotii, explicatiile au avut o mai mare unda de mister si au implicat inclusiv, din cate a precizat fostul presedinte, aflarea continutului unor discutii purtate la telefon. Cu cine anume si care a fost subiectul exact, nu a dezvaluit, la fel cum nu a spus si de unde a avut acele interceptari. Ci doar a precizat ca plecarea Adrianei Saftoiu din staff-ul prezidential s-a produs (in 2007-n.r) dupa ce, dupa cum a sustinut fostul sef al statului, „mi s-au adus la cunostinta niste convorbiri telefonice, mai sunt uneori in atentia presedintelui, pentru ca e presupune ca presedintele trebuie protejat”.

Pe de alta parte, va reamintim ca nu putine au fost vocile care, anul trecut, in momentul in care Adriana Saftoiu (actualmente deputat PNL) a lansat o carte ce contine aspecte din perioada in care a lucrat la Cotroceni, autoarea a fost aratata cu degetul, fiind acuzata ca l-ar fi „tradat” pe fostul presedinte, facand anumite dezvaluiri.

1.118 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger