Băsescu făcut zob în cazul Caracal: „Anomalia lui morală se numeşte Petrov”

 Marius Oprea lansează un atac virulent la adresa fostului președinte Traian Băsescu pe care l-a văzut „implicat delirant” în cazul Caracal, amintind de colaborarea acestuia cu Securitatea.

„Am vrut să închid televizorul, dar nu m-am putut apropia de telecomandă – omul ăsta parcă e un drog, într-un fel adulatorii săi sînt de înţeles.

Dacă nu l-aş fi văzut pe Băsescu implicat delirant şi în cazul Caracal, certîndu-se cu avocaţii şi familiile victimelor, probabil că alta ar fi fost prima mea grijă la întoarcerea de pe munte şi această opinie nu ar fi apărut în spaţiul public. Dar, văzîndu-l neobosit în incercarea de a-şi acoperi balastul trecutului, exploatînd fără scrupule orice oportunitate prezentă, am înţeles că de fiecare dată cînd un om cu bun simţ tace, unul nesimţit crede că a cîştigat. Îşi ia avînt, prinde curaj.

Cu privire la Traian Băsescu, încerc de o bucată de vreme un amestec de revoltă şi satisfacţie personală. Cauza? Un eveniment care, teoretic, ar fi trebuit să ne reseteze instituţiile, clasa politică, analiştii, dezbaterile publice şi, în general, modul de a ne raporta la realitate. Dar lucrurile nu au stat aşa cum mă aşteptam, după ce în mai 2019 CNSAS a comunicat oficial ca Traian Basescu a fost turnător al Securităţii. Asta arată puterea reţelei creată de el, dimensiunile şirului de complicităţi interesate sau vinovate, care se întind din zona instiutuţiilor statului, pînă în cea a societăţii civile şi a mass-media. Omul ăsta, cum se spune în popor, parcă nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i miroase.

Cînd în urmă cu mai bine de şapte ani, în 2011-2012, afirmam răspicat că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, fiind şi martor în procesul pe care acesta i l-a intentat, pentru acelaşi motiv, lui Mugur Ciuvică (deşi, de mine nu s-a atins) şi l-a cîştigat cu uşurinţă, ajutat CNSAS, o mulţime de lume, de la lideri de opinie şi pînă la postările anonime pe internet, chiar şi unii dintre aceia care îmi fuseseră pînă atunci prieteni, fie m-au acuzat că ”m-am vîndut” (îndeobşte, lui Voiculescu, uitînd că tot eu îi dedicasem acestuia un întreg capitol în ”Moştenitorii Securităţii” – e drept, preluînd acuzaţii mai vechi care i-au fost aduse şi care nu au rezistat în timp), fie pur şi simplu mi-au întors spatele – cu o singură excepţie, ”Observatorul cultural”, unde mi-am şi putut publica materialele. Am pierdut nu numai prieteni, dar şi colaborări, care îmi aduceau o brumă de bani din scris, într-o perioadă cînd guvernul Boc mă dăduse afară din serviciu, de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi aceasta era practic singura mea sursă de venit (de pildă, Sânziana Pop, de la ”Formula As”, mi-a comunicat sec că nu mă mai publică, pentru că m-am legat de Traian Băsescu; oare ce-o gîndi acum?). Am trecut însă de toate acestea, nu fără a plăti un preţ pe care se dovedeşte acum că nu ar fi meritat să-l plătesc eu. Şi care nu mi-a fost în vreun fel returnat, nici printr-un simplu ”ai avut dreptate”, ca să nu zic de îAmi pare rău, am greşit” – cea mai rară propoziţie rostită de români.

Dar să mă las pe mine deoparte şi să mă întorc la esenţa problemei. Pentru un cetăţean britanic/olandez/francez/german etc., care trăieşte din mica lui afacere într-o oarecare localitate rurală din Europa Occidentală, ştirea că acela care a deţinut timp de 10 ani functia de Preşedinte al României a fost turnător al celui mai odios serviciu secret comunist, Securitatea ceauşistă, nu înseamnă, cu siguranţă, nimic, sau nu mare lucru. Din păcate, acelaşi lucru se întîmplă şi cu cetăţeanul de rînd din România. Deşi, pentru orice român trecut de 25-30 de ani, care a avut măcar în liceu un abonament la bibliotecă şi care se spală pe dinţi de două ori pe zi, nu aruncă gunoaie pe stradă şi se descurcă decent cu acordul între subiect şi predicat, această sintagmă (“Traian Basescu, turnător la Securitate”) ar fi trebuit să constituie, dacă nu un cataclism, măcar un moment de reflecţie, urmat de o justificată revoltă.

Eu, cînd am aflat despre notele semnate Petrov, în care fostul preşedinte turnase colegi de facultate de la Marină şi care nu au fost infirmate nici măcar de Traian Băsescu, am trăit, pe lîngă satisfacţia confirmării propriilor spuse, în aşteptarea unui şoc care să zguduie societatea românească. Iată, preşedintele a minţit! Iată, Băsescu a fost un turnător! Chiar şi înţelegîndu-i pe cei care i-ar fi găsit drept scuză fapul că, în acei ani în care comunismul părea veşnic, foarte puţini oameni erau imuni la amestecul de tinereţe şi oportunism, rămîne realitatea obiectivă, greu de administrat raţional, că Traian Băsescu şi-a făcut un titlu de glorie, în ultimii 10-15 ani, din a se lupta cu “turnătorii”. De exemplu, în nesfîrşitul război cu Voiculescu, la care mă întorc numai pentru că a fost ţinta lui favoriă, “turnator” a fost arma folosită cel mai des. Şi aducea acest argument, el înuşi fiind cu adevărat turnător?! Fără nici cea mai mică jenă?! Ce fel de om ne-a condus zece ani?

M-am aşteptat, tocmai de aceea, ca, asemeni mie, mulţi oameni de bună credinţă, mai ales dintre cei care l-au susţinut public şi vocal, ca să nu zic de cei care pur şi simplu l-au votat, să reacţioneze. Am sperat ca în primul rînd cei care i-au fost alături turnătorului Petrov, crezînd că stau lîngă un Preşedinte al României, vor cere măcar explicaţii, dacă nu îi vor solicita chiar retragerea din viaţa publică. Nimic din toate acestea. Deşi trebuiau să se fi petrecut.

Pentru că, dacă Traian Băsescu este Petrov, nimic din ce a spus sau a mimat că face, nu mai rezistă. Cu sau fara voie, fostul preşedinte a compromis idei şi valori fundamentale, în care alţii chiar au crezut. Dacă Traian Băsescu este Petrov şi nu are nimic să-şi reproşeze, nici el, nici cei care l-au susţinut, de la Vladimir Tismăneanu, la Gabriel Liiceanu, să nu vorbesc, totuşi de Andreea Pora, de la Societatea ”Timişoara” la Grupul de Dialog Social, ce mai rămîne din condamnarea comunismului? Doar mascarada unui turnător? Nu cumva, această ”condamnare” operată de un fost turnător şi mult-aplaudată de ”societatea civilă” nu a fost altceva decît revanşa Securitătii în războiul său, post-revoluţie, cu Partidul Comunist? O operaţiune întoarsă pe dos, a ceea ce făcuse Cesuşescu în 1968, cînd a condamnat mai întîi abuzurile staliniste ale Securităţii şi apoi invadarea Cehoslovaciei, cu aceleaşi efecte de imagine devastatoare, care l-au făcut pînă şi pe Paul Goma să se înscrie în Partidul Comunist? Nu rămîne nimic altceva, decît o grimasă a răului, care se extinde ca o metastază, pînă ajunge să se hrăneasca din propriile celule. Şi să-i priască. Pînă ce moare, nu înainte de a fi ucis tot organismul sănătos. Asta este, de fapt, marea operă a lui Traian Băsescu.

Toate acestea se petrec într-o tăcere asurzitare. Tac voci care, pentru că altadată dată au vorbit antuziast, dacă nu măcar laudativ, acum nu aveau dreptul să amuţească cu totul. Şi totuşi, au amuţit. Rezultatul: răul a înflorit. Grotescul s-a întins, ca malaria. De cînd i s-a dezvăluit cocoaşa numită Petrov, Traian Băsescu îşi flutură efervescent hidoasa anomalie morală, fără nicio umbră de regret. Este prezent peste tot, pe orice subiect, la orice oră, rîde, plînge, face tumbe, înghite săbii, scuipă foc, încercînd să-şi păsteze audienţa. Şi reuşeşte. Dar, dacă bruma de valori morale pe care le rostogolim abundent pe facebook, în pieţe şi de la diverse tribune are vreo noimă, Traian Basescu ar trebui să nu mai păcălească pe nimeni. Pentru că noi, toţi (şi cei care nu l-am iubit, şi cei care l-au adulat şi acum tac, şi cei care îl invită încă în studiouri, îi dau share şi îi preiau opiniile) ştim acum cine e.