AcasăNewsBăsescu este compromis. Negoiță îl dă în gât pe fostul preşedinte

Băsescu este compromis. Negoiță îl dă în gât pe fostul preşedinte

Robert Negoiță, primar al Sectorului 3, a lansat zilele trecute o campanie de demascare a retrocedărilor de terenuri controversate sau chiar ilegale din Sectorul 3. Negoiță dezvăluie faptul că Traian Băsescu a semnat „pentru băieții deștepți” chiar în ultima zi ca primar general (deci în prag de a-și prelua primul mandat de președinte al României).

Traian Băsescu, fost președinte al României și fost primar al Capitalei (Sursa foto: Twitter)

Luni noapte, Negoiță a postat pe Facebook „Episodul 3 – Primarul General, o semnătură grăbită, în drum spre imunitate.
Axându-ne, în serialul nostru, pe București, aici, bomboana pe colivă avea să fie pusă, evident, așa cum prevede legea, de către Primarul General. Cel care trebuia să semneze dispoziția de retrocedare a acestor terenuri.
Iar începând din acest moment, haideți să ne gândim că ne referim doar la spațiile verzi retrocedate în Sectorul 3.

Cum credeți dumneavoastră că a semnat această dispoziție Primarul General al Bucureștiului, onor la acea vreme – domnul Traian Băsescu? Printr-o incredibilă coincidență, semnătura avea să fie pusă pe actele “băieților deștepți” chiar în ultima zi de mandat la Primăria Generală.
Exact, ați înțeles bine, ultima! Și da, înaintea primei zile de mandat ca Președinte al României, primul om în stat, funcție supremă, imună și liniștitoare pe care avea să o ocupe vreme de un deceniu.
Destin? Noroc? Sau, pur și simplu, coincidență mântuitoare pentru băieții orientați din timp către drepturile litigioase și care acum încep să contabilizeze sute de milioane de Euro? Repet, vorbim doar de Sectorul 3.

Deci, să recapitulăm. Căci, până la urmă e chiar foarte simplu:
– pe proprietăți au pus mâna oferindu-le adevăraților proprietari praf în ochi, sume derizorii, acceptate în loc de nimic;
-valoarea proprietăților lor a explodat;
-corul complicilor pune presiune publică și îi victimizeaza pe așa-zișii proprietari;
– Primarul General fuge la Președinție, dar nu înainte de a le da legal și dreptul de proprietate asupra acestor comori.

Cerc, aproape închis.
Sau poate că nu! Pentru că acum încep să apară problemele, dar nu unele de netrecut. Când noii proprietari s-au prezentat cu actele în mână pentru a-și lua “dreptul” și pentru a pune gardul în jurul proprietății, cetățenii își dau seama că sunt pe cale să piardă parcuri, spații verzi și locuri de joacă.

Începe presiunea publică inversă. Primăriile, cu alte garnituri în conducere, contestă în instanță drepturile noilor proprietari și aduc un argument limpede ca lumina zilei: acolo sunt spații verzi și nu pot fi retrocedate.
Urmează ani de procese, amenințări, victimizări, zeci de avocați și camioane întregi de corespondențe.
Dar despre asta, în următorul episod.
(Va urma)
#StopMafieiTerenurilor #StopHotiei
Orice asemănare cu personaje sau situații reale din Sectorul 3 este intenționată.
Orice asemănare cu personaje și situații reale la nivelul întregii țări nu este întâmplătoare.
#S3CeiMaiBuni #Sectorul3CeiMaiBuni”, a terminat edilul din București.

author avatar
Filip-Mihael Bodoc
1.079 afisari

4 COMENTARII

  1. Basescu !!,un intrigant ,un individ fara scrupule ,un papusar,un mafiot !.

    Unde mai pui ?? -votat de o turma de fraieri ,de dezinformati !!,sau asa cum stim romanii scarbiti aroganta contracandidatul Nastase si de abuzurile lui ca prim ministru au ales din doua rele pe cel mai putin rau (media nu-l luase in catare la acea vreme pe base ).
    Cum justitia romaneasca este probabila si are talentul de a lungi boala pinala calendele grecesti ,base poate scapa de raspundere prin prescrierea faptelor.

    • Pe băsescu l-au votat cu multe mîini Noua Securitate și nu românii ! Ambele mandate! Din 1996 ei au pus pe cine au vrut președinte în colonia România!

  2. Eu inca nu am reusit sa aflu cum de Base nu a ajuns la parnaie pana acum,e o mare enigma a justitiei romnesti!!!!Si
    nu numai!!!!!

  3. @ Ce faceți mă, nu publicați și comentariul despre Papa Francisc care condamnă lăcomia nstăpânită a oamenilor, în mesajul de la Crăciun, ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger