AcasăNewsBasescu, despre cazul Apostu: "Se stia de sase luni; stia si premierul...

Basescu, despre cazul Apostu: „Se stia de sase luni; stia si premierul Boc”

Traian Basescu a dezvaluit despre cazul Apostu, ca de sase luni existau informatii despre acest subiect, pe care le stia inclusiv premierul, seful statului precizand ca exista informatii si despre alte cazuri din alte judete, din mai multe partide.

Intrebat daca se astepta la aparitia unor cazuri de coruptie la Cluj, fief al PDL, Basescu a spus: „Nu ma asteptam sa fie acolo cazuri de coruptie. (…) Informatii ca ceva ar fi in neregula acolo sunt de vreo sase luni si, in mod categoric, le primise si premierul Boc. Nu numai legat de Cluj sunt informatii. Sunt informatii si despre alte judete. Asta nu inseamna ca cineva se duce si spune «Vezi, fura mai cu grija, ca se stie». Nu ai dreptul sa faci asa ceva. Tu, ca sef de stat, esti informat cu privire la actele de coruptie. Mai ales ca este unul din obiectivele majore – culegerea de informatii legate de coruptie, si pentru SRI si pentru Doi si-un sfert si pentru toate institutiile statului”, a spus Basescu.

El a admis ca acest caz loveste in imaginea sefului Guvernului, dar „nu numai a premierului”. „Aici ar trebui sa fim absolut responsabili. Responsabilitatea inseamna ca nu imi poti pune mie in spate responsabilitatea pentru ce a facut chiar si un prieten al meu, cu care nu stau zi de zi. Daca Emil Boc ar fi stat zi de zi cu Apostu, probabil ca ar fi trebuit sa stie. Dar Apostu e acolo, premierul e aici . Numai de Apostu nu-i arde premierului cu ce a avut pe cap”, a mai spus Basescu.

Basescu: „Petrom a marit pretul la motorina pentru ca are monopol”

Basescu, la TVR: “Daca PDL nu ia nici 25% in 2012 daca nu rezolva cu coruptia”

Intrebat daca sunt si altii in vizorul organelor de urmarire, presedintele a raspuns: „Da, sunt si va asigur ca nu-i iarta nimeni. Destui… Nu numai de la PDL, slava Domnului, nu e numai PDL, in administreatie. Este vorba, in mod deosebit, de administratia locala, unde de multe ori li se pare ca daca au un contract trebuie sa aiba si ei partea lor din acel contract”, a punctat seful statului.

El a reamintit ca, in 2002, le-a impus consilierilor locali si primarilor PD care aveau afaceri cu primariile sa aleaga intre a ramane in functie sau a renunta la afaceri. „Au plecat peste 100 de consilieri si nu mi-a fost bine in fata celor carora le-am propus, pentru ca a fost o oarecare disputa sa introducem aceasta reglementare. Ei, cat de mare este diferenta de la cum era PD atunci si care e comportamentul lui acum, daca au ajuns la spagi. Pentru mine sunt o mare deceptie”, a mai spus presedintele Basescu.

author avatar
Ciprian Purice
155 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger