Cauta

Basescu da semnalul de atac pentru DNA si Parchetul General

Institutiile patronate de Daniel Morar si Laura Kovesi nu s-au inclinat in fata ”furiei politice”, facilitand astfel ”resetarea” statului de drept, sustine Traian Basescu.

Pacea dintre Traian Basescu si USL incepe cu un nou razboi, lansat de presedinte

Facuta in prima aparitie publica dupa revenirea la Cotroceni, afirmatia da aripi celor doua institutii hulite de uselisti si se leaga suspect de bine de un zvon recent pus in circulatie: ”urmeaza o retinere rasunatoare, din zona USL”. Situatie in care coabitarea pe care incearca sa o impuna europenii, in vederea pacificarii malurilor politice ale Dambovitei, devine o simpla vorba de claca.

Laura Codruta Kovesi (foto) si Daniel Morar se bucura in continuare de sustinerea lui Traian Basescu

Nu numai ca uselistii nici nu vor sa auda de un armistitiu incheiat cu Basescu, dar si acesta baga din nou batul prin gardul adversarilor, fie si numai prin ridicarea in slavi a DNA si a Parchetului General, doua institutii preocupate in prezent de anchetarea fraudelor produse la referendum.

Daniel Morar

Basescu a adoptat o atitudine la fel de provocatoare si atunci cand a vorbit despre refacerea imaginii Romaniei in ochii partenerilor occidentali. Niste partenerii carora le transmite ca nu au motive sa sa ne blocheze intrarea in Schengen si nici accesul la fondurile europene, dar o face infundandu-i pe actualii guvernanti: ” O majoritate nerezultata din alegeri a crezut ca poate face tandari statul de drept. Credinta unor politicieni e ca odata ajunsi la guvernare trebuie sa-si anexeze intitutiile statului, nu la guvern, ci la partid. Ce s-a intamplat din 3 iulie pana astazi ne arata ca acest lucru nu e posibil. CSM, Parchetul, serviciile, CCR nu s-au inclinat in fata acestei furii politice. Acesta este mesajul pe care va cer sa-l transmiteti (ambasadorii nostri – n.r.)”.

Liberalii au gasit motiv de o noua suspendare

Solicitarea prezidentiala l-a deranjat pe ministrul de Externe, pesedistul Titus Corlatean, care spune ca mesajul  sine strict de ”politica interna” si difera fundamental de ”viziunea” guvernamentala in materie. Context in care Corlatean s-a declarat preocupat de „dualitatea” din politica noastra externa, mai exact  de pericolul ca Romania sa ajunga in situatia de a vorbi pe doua voci: una guvernamentala si cealalta prezidentiala. Si mai hotarat, liberalul Eugen Nicolaescu ameninta deja cu o noua suspendare: ”Lupul parul isi schimba, dar naravul ba.  Presedintele Traian Basescu nu s-a facut bine in aceasta vacanta si continua sa spuna prostii sau lucruri trasnite, nu a invatat nimic din lectia suspendarii. Eu sper in continuare sa reusim sa ne intelegem, dar daca nu, e un motiv pentru a fi din nou suspendat”.

[poll id=”342″]

Ultimele stiri

  • Makaveli și-a anunțat retragerea din cursa pentru Primăria Capitalei în favoarea Ancăi Alexandrescu/George Simion, reacție-fulger
  • VIDEO. Un avion militar s-a prăbușit în timpul unei demonstrații aeriene, în Dubai. Momentul accidentului, filmat
  • Anunț Tribunalul București
  • Meteorologii anunță ploi, lapoviță și ninsori. De când se răcește semnificativ vremea/Cum arată prognoza pentru București
  • Când fiecare secundă contează: o echipă de tineri dezvoltă brățara care apelează singură numărul de urgență 112
  • A fost cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul de vineri, 21 noiembrie
  • UPDATE. Horațiu Potra, adus vineri la Curtea de Apel București/S-a aflat decizia instanței – VIDEO
  • Șeful Statului Major al Armatei Franceze rupe în bucățele planul de pace al lui Trump din Ucraina și cheamă țara la război împotriva Rusiei: „Pregătiți-vă să vă pierdeți copiii!”
  • Noi dezvăluiri. Ce s-a aflat despre planul american menit să pună capăt războiului din Ucraina. Cele 28 de puncte ale planului
  • Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Tradiții și obiceiuri în această zi de mare sărbătoare
  • Exit mobile version