Cauta

Basescu, bun de aruncat la gunoi

Matrozul chefliu ajuns presedinte, prima data din greseala, apoi din inconstienta celor care s-au jucat cu votul, refuza sa-si accepte statutul de nimeni. Epoca lui a expirat de multa vreme, dar el nu recunoaste. Se crede, in continuare, centrul zero al deciziilor, spre hazul nebun al poporului dedulcit la istetime. Face impresie proasta si datorii de imagine decenta, ca orice repetent al erelor, caci, de la o epoca la alta, nu reuseste sa promoveze examenul de bun-simt.

Razbunarea ranchiuna si jignirea atributele forte ale celui mai toxic produs politic romanesc

Catalogarea noului ministru al Justitiei, Tudorel Toader, ca fiind bun de aruncat la gunoi, este dovada clara atat a marlaniei deprinse prin porturile cutreierate, dar si a frustrarilor generate de lipsa de putere.

Lovitura pe sub coastele romanilor

Ipochimenul nu vede bun decat ceea ce spune el, ceea ce decide, chiar daca nu ii cere nimeni parerea. A hotarat, cu de la sine putere, ca Tudorel Toader este judecatorul care poate oricand sa mistifice legea, daca i-o cere politica. Si asta pentru ca, la referendumul din 2012, a facut opinie separata fata de ceilalti judecatori ai CCR cu privire la invalidarea acestuia. Esti impotriva lui Basescu, esti un mistificator al legii! Ai o opinie separata, esti complice cu cei care au dat lovitura de stat! Care lovitura de stat? Daca e sa ne luam dupa datele oficiale, 7.403.836 de persoane au votat pentru demiterea atoatestiutorului Basescu, si doar 943.375 s-au opus. Despre mistificarea rezultatelor, cu erata si erata la erata, disperatul dupa putere nu mai vorbeste. Acolo era, de fapt, lovitura. Una data pe sub coaste tuturor celor care nu l-au mai vrut.

Politica latratului

Tudorel Toader, noul ministru al Justitiei, sigur nu se pricepe la marinarit. Nu stiu daca face deosebirea intre babord si tribord, intre timona si teuga. Nici nu cred ca fisa postului prevede ca trebuie sa stie si asta. Omul a stat cu nasul in cartile de Drept si nu s-a amestecat niciodata in micile sau marile golanii cu blugi, tigari si spirtoase ale marinarilor. Si-a dat doctoratul in Drept procesual penal, nu in spalatul puntii pe Bricul Mircea si smecherii cu marfa dosita sub punte. A publicat carti de specialitate cate nu poate intelege Basescu intr-o viata, altele decat ful de asi cu popi in coada, preferatele din biblioteca de pe vapor. Dar, dintr-o data, afla ca este bun de aruncat la cosul de gunoi, pentru ca asa a hotarat cel mai odios presedinte al Romaniei, printr-o golanie verbala generata de ranchiuna si razbunare. Basescu, expiratul vremurilor actuale, este disperat ca nu mai are puterea sa muste, ci doar sa latre, lasand impresia ca le stie pe toate. Si, ca orice produs daunator si cu scadenta depasita, ar trebui sa-si gaseasca odihna politica la gunoi.

Ultimele stiri

  • CALCULE: România, cu 2 echipe în grupele cupelor europene?!
  • Rummenigge sare la gâtul vedetelor de azi: Pe vremea noastră…!
  • Sclavii invizibili ai războiului: Mii de nord-coreeni trimiși să muncească în Rusia, în condiții inumane
  • Misiunea lui Despescu la Chișinău: democrație cu escortă pentru Maia Sandu
  • Scenariul campaniei din România, copiat de Chișinău. Moldovenii, amenințați cu toate nenorocirile dacă nu votează partidul Maiei Sandu
  • 1985, anul sfârșitului lumii vechi
  • Europa îl înfruntă peTrump: „Nicio palmă de pământ cedată Moscovei fără pace reală”
  • Start concurs național Bursa SAB: Senatul Științific al FDVDR premiază cu 5.000 de euro proiecte bazate pe AI pentru mobilitatea 4.0
  • Ministrul Finanțelor a cerut ANAF verificarea marilor companii care tergiversează plata obligațiilor fiscale: Cine a oferit protecție la cel mai înalt nivel acestor jucători?
  • Trump militarizează Washingtonul: siguranță sau spectacol politic?
  • Exit mobile version