Cauta

Barna susține căsătoria între homosexuali

Barna susține căsătoria între homosexuali - Ziarul National

Liderul USR, Dan Barna, a declarat că susţine căsătoria între persoane de aceleaşi sex şi o lege care să reglementeze acest lucru, însă în acest moment societatea românească nu este pregătită pentru o astfel de măsură, constată el.

Barna susține căsătoria între homosexuali - Ziarul National
Dan Barna (Sursa foto: Twitter)

Acesta este convins că peste ceva timp, românii vor fi pregătiţi și ei să accepte căsătoriile între persoane de acelaşi sex, în Europa existând deja state care au legalizat astfel de căsătorii. “În Europa există state care au acest lucru reglementat, nu văd o problemă din acest punct de vedere. Am spus şi la dezbaterea din Parlament privind modificarea Constituţiei pe această temă, mi se pare că societatea românească nu este la momentul acesta acolo, nu e pregătită ca societate, dar vom ajunge cu siguranţă, nu ştiu dacă în 10, 5 sau 2 sau 20 de ani”, a declarat Dan Barna la o emisiune TV.

Liderul USR nu se opune nici adoptării unei legi care să dea liber căsătoriilor între persoane acelaşi sex, dacă măsura ar fi o prioritate. “În momentul în care vom ajunge şi o astfel de iniţiativă ar ajunge în dezbaterea publică şi ar rezulta lucrul acesta ca fiind o prioritate, nu aş vedea nicio problemă”, a afirmat el.

Ultimele stiri

  • Horoscop 10 decembrie 2025 – Ești complet absorbit de gânduri
  • Alege ce citești
  • Apele Române avertizează risc de deficit sever: nivelul lacului Paltinu scade, iar restricțiile ar putea apărea din 2026
  • Generația Z, în pragul unui record negativ: niveluri uriașe de epuizare la locul de muncă
  • Energie electrică mai scumpă în 2026: cum vor crește costurile pentru români odată cu noile taxe
  • Donald Trump dinamitează Europa: lideri „slabi” și „depășiți”
  • Rollercoasterul Bitcoin s-ar putea încheia cu primul declin anual din 2022
  • Român prins la furat într-un supermarket din Italia. În fața carabinierilor, a dat vina pe sărăcia din România
  • Virusul ONG-ist. Cum a ajuns România să fie controlată de „12%”?
  • Ce pensie va încasa un român, după noul mod de calcul al vechimii, din 2026. Casa de Pensii transformă zilele lucrătoare în zile calendaristice
  • Exit mobile version