Cauta

Barna, după apariția înregistrării de la Colectiv: aștept poziția oficială a autorităților

Aflat la Oradea, joi, în ziua în care au apărut în spațiul public imagini cu intervenția salvatorilor la scurtă vreme după producerea incendiului devastator de la Colectiv, soldat cu 64 de decese, liderul USR, candidat la prezidențialele de luna viitoare, spune că așteaptă răspunsuri oficiale.

Și cere soluționarea dosarului, în ideea că „victimele și mai ales urmașii acestora așteaptă răspunsuri de la statul român”, mai ales că au trecut patru ani de la tragedia de la Colectiv. „Este cel puțin surprinzător și aștept poziția oficială a autorităților, să aflăm acum după 4 ani că există și un film oficial (…) care nu a fost luat în calcul și care arată că lucrurile nu au funcționat așa cum ar fi trebuit să funcționeze. Dar, aștept poziția autorităților și cer asta în mod ferm ca acest dosar să se încheie. Nu putem să așteptăm și să permitem ca și dosarul Colectiv să aibă aceeași soartă cum au avut Mineriada și dosarul Revoluției sau dosarul 10 august, care și el pare rătăcit prin niște birouri. Dosarul Colectiv este genul de situație unde statul român trebuie să dea niște răspunsuri și unde trebuie să avem concluzii foarte clare”, a declarat Dan Barna, într-o conferință de presă.

Ultimele stiri

  • Şedinţă decisivă a Coaliției: Bolojan şi Grindeanu, faţă în faţă/Cele trei mari teme de discuție
  • Revoluția dronei
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 17 septembrie 2025 – Găsiți proporția corectă
  • Ilie Bolojan, mesaj tranșant: „Responsabilitate, nu jocuri politice!
  • Alege ce citești
  • Obiectul căzut peste o casă din Polonia nu era o dronă, ci o rachetă de la un F-16 polonez
  • Toto Dumitrescu, reținut. Fiul lui Ilie Dumitrescu, testat pozitiv la cocaină
  • Spionajul rusesc este legal în Austria
  • Întoarcem armele ca la 23 august ’44?
  • Exit mobile version