Cauta

Bărbat atacat de urs într-o curte din Colibița/Omul, dus la spital cu mai multe răni

Bărbat atacat de urs într-o curte din Colibița/Omul, dus la

sursa foto: actualitateaprahoveana.ro

S-a aflat despre un nou caz de persoană atacată de un urs. De această dată, s-a întâmplat în Bistriţa-Năsăud. Cadrele medicale de la ambulanță au intervenit și au preluat bărbatul rănit în urma atacului animalului sălbatic, transportând victima la spital.

Incidentul a avut loc pe timpul nopții. Bărbatul a fost atacat de urs, în noaptea de miercuri spre joi. S-a întâmplat în curtea unui imobil din staţiunea Colibiţa, situată la poalele Munţilor Călimani, din câte a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, potrivit Agerpres.

Ca urmare a acestui atac, a fost emis un mesaj prin sistemul RO-ALERT, populaţia fiind sfătuită să îşi ia măsuri de autoprotecţie.

Victima, preluată de o ambulanță și dusă la spital

Omul, care era conştient şi cooperant, a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) şi transportat la spital.

Managerul SAJ Bistriţa-Năsăud, Annabella Muzsi, a precizat, pentru sursa citată, că pacientul este un bărbat de 54 de ani din Colibiţa, care a suferit mai multe plăgi şi contuzii la mâini, cap şi abdomen, dar fără risc vital.

Cum s-ar fi produs incidentul

S-au aflat și câteva detalii despre circumstanțele în care a avut loc acest incident care l-a trimis pe bărbatul de 54 de ani în grija medicilor. Conform precizărilor făcute de către Muzsi, ursul ar fi pătruns în gospodăria bărbatului şi a luat un porc din grajd, dar a fost văzut de fiul victimei, care şi-a alertat tatăl. Acesta din urmă ar fi ieşit în curte şi ar fi încercat să îndepărteze ursul, moment în care s-a produs atacul.

Nu este, din păcate, singurul caz recent în care un om a fost rănit în urma unui atac al unui urs. Zilele trecute, un bărbat de 51 de ani a fost dus la spital, după ce a suferit numeroase leziuni în urma atacului animalului sălbatic. S-a întâmplat vineri, în județul Harghita. Bărbatul în vârstă de 51 de ani a fost atacat de un urs în apropierea localităţii Cetăţuia – Citiți mai multe AICI.

Ultimele stiri

  • Marcel Ciolacu, favorit detașat în alegeri pentru CJ Buzău
  • Alegerile pentru Primăria Capitalei 2025. Primele rezultate oficiale de la AEP
  • Cătălin Drulă, subiect de scandal politic după alegeri: Victor Ponta cere ieșirea USR de la guvernare
  • Alegeri pentru Primăria Capitalei. George Simion, după apariția rezultatelor exit-poll: „Nimeni nu ne poate trimite la colț” – VIDEO
  • Omul lui Nicușor, EȘEC TOTAL. În nici 2 ani, Cătălin Drulă a pierdut 3 ture de alegeri
  • Alegeri în București 2025. Daniel Băluță, reacție-fulger: Rezultatul exit-poll-ului este neconcludent/Este esențială numărătoarea voturilor – VIDEO
  • Alege ce citești
  • Alegeri în București 2025. Ciprian Ciucu, după aflarea rezultatelor EXIT-POLL: „Vreau să fac din București proiectul vieții mele” – VIDEO
  • Rezultate exit-poll, alegeri București. Ciprian Ciucu este noul primar al Capitalei
  • America pierde avantajul financiar. Asia se împrumută în euro
  • Exit mobile version