Cauta

Banii corporatiştilor n-au miros pentru preşedinţia UE

Sponsorizările statelor membre care găzduiesc preşedinţia Consiliului Uniunii Europene au devenit practici obişnuinte, România, gazda anterioară, a avut un parteneriat cu Coca-Cola, printre altele, în timp ce Finlanda, care a preluat funcţia de preşedinte rotativ la 1 iulie, a anunţat un acord cu BMW. Acest suport financiar are totuşi o problemă, se amestecă interesele comerciale cu deciziile politice şi e greu de crezut că puternicele multinaţionale îşi fac lobby la summiturile de vârf doar de ochii lumii.

Banii corporatiştilor n-au miros pentru preşedinţia UE - Ziarul National
Nimeni nu refuză finanţările perfide ale multinaţionalelor

“Politicile și luarea deciziilor în UE sunt sponsorizate în acest fel şi arată foarte rău. Întregul proces din jurul sponsorizării este unul foarte murdar. Chestiunea cheie în aceste parteneriate este că firmele sunt reprezentanţi de prim rang în Europa şi nu urmăresc decât să-şi sporească autoritatea”, spune Vicky Cann de la Observatorul Corporate Europe (CEO), un grup non-profit de cercetare și de campanie. Statele membre acceptă gama sponsorizărilor  – Austria , în 2018 (Porsche, Audi, Microsoft etc), Bulgaria  în același an a avut peste 50 de sponsori, Malta, în 2017 (BMW, AirMalta,  Microsoft), Estonia, același an (Microsoft , Mercedes, BMW) și Slovacia în 2016 (Peugeot, Orange, Microsoft). În februarie, organizaţia nonguvernamentală  Foodwatch a criticat parteneriatul Coca-Cola cu preşedinţia română a Consiliului UE, somându-i, într-o scrisoare publică pe Donald Tusk (la acea vreme preşedinte al UE) şi pe premierul Viorica Dăncilă să încheie de urgenţă acordul cu compania americană. Cu bannere, materiale promoţionale şi, desigur, băuturi, Coca-Cola este un “partener de platină” pentru România. O altă relaţie corporatistă confortabilă a avut-o în 2011 cu Polonia, când, printre altele, a  sponsorizat preşedinţia cu 140.000 de litri de băuturi pentru reuniuni. “În timp ce statele membre UE discută despre modificarea legilor privind alimentaţia publică şi impozitarea suplimentară a băuturilor cu conţinut de zahăr, preşedinţia română a Consiliului UE acceptă sponsorizare Coca-Cola”, a reacţionat Foodwatch. Greu de explicat cum mai poate fi păstrată o neutralitate în faţa intereselor corporatiste, când miniştrii sunt înconjuraţi de gadgeturi, sucuri cu brandul american, automobile premium şi bani. Nu s-a arătat vreo ţară să refuze aceste plocoane şi nici o să se arate. Şi-apoi la Bruxelles profitul şi politica merg pe sistemul bielă-manivelă, marile corporaţii conduc iar guvernele  doar se mulţumesc să le urmeze.

Ultimele stiri

  • Ordin dat lui Nicușor Dan: Justiția și serviciile secrete, decise de Franța!
  • SE ÎNCHIDE TOT. Guvernul anunță o EXPLOZIE a prețului la gaze
  • LIVE VIDEO. Haos la Bruxelles! Mii de fermieri în stradă, încăierări cu poliția. Europarlamentar român: „Protestatarii așteptau să discute cu cineva, nu cu forțele de ordine”
  • Messi, instrument de campanie electorală la Barcelona
  • Liderii europeni îl ascultă pe Putin sau se prefac surzi?
  • Ibrahimovic, din nou la Milan!
  • De cine depinde revenirea tranzacțiilor „Make Europe Great Again”
  • Prăpăd la MApN. Militarii pensionați și familiile lor, dați afară din locuințele de serviciu
  • Animalele infectate intră fără control în România. Comisia Europeană prelungește restricțiile la export
  • Atenție când vă căutați cazări de Revelion! Bărbat suspectat că ar fi închiriat o pensiune la munte pe care nu o deținea
  • Exit mobile version