AcasăNewsBani grei de la buget pentru finanțarea unei agenții fantomă

Bani grei de la buget pentru finanțarea unei agenții fantomă

Victimele traficului de persoane, abandonate de statul român

Româncele traficate pentru prostituție în țară sau în afara țării au, teoretic, o instituție care ar trebui să le apere. Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane este însă un organism absolut inutil, înființat doar pentru a crea circa o sută de salarii grase pentru tăiat frunză la câini.

Victimele traficului de persoane abandonate de statul român

La șase zile de la telefonul disperat al Alexandrei Măceșanu, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane sărbătorea, pe 30 iulie, Ziua Mondială împotriva celui mai agresiv și mai murdar fenomen cu care se confruntă de ani buni țara noastră. Sărbătoarea sau comemorarea traficului de persoane, anunțată în comunicatul de presă de atunci, era, probabil, un semn dat de angajații acestei instituții prin care să arate că agenția există. Încercările repetate de a lua legătura cu vreun comisar șef care conduce agenția sau măcar cu cei de la biroul de presă au fost sortite eșecului. Pentru că, nu-i așa, oamenii au mult de lucru. O analiză a informațiilor publice pe care reprezentanții agenției sunt obligați să le publice pe site arată că ultimele bilanțuri, studii și rapoarte s-au oprit la nivelul anului 2017. Ca să fim totuși corecți, angajații Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane nici nu prea au ce face, pentru că însăși legea în baza căreia funcționează spune că atribuțiile acesteia sunt de evaluare și monitorizare a activității desfășurate în domeniul luptei împotriva traficului de persoane. Adică ceva de genul unui birou de presă al MAI, care ar putea foarte bine să centralizeze niște date statistice și să desfășoare niscaiva campanii de informare și prevenire de genul ”Distruge zidul indiferenței! Traficul de persoane poate fi oprit!”, cum a sunat ultima campanie a agenției.

Campaniile de informare și prevenire ale agenției nu au niciun efect

Faptul că nu au atribuții nu-i împiedică să ia și salarii consistente, angajații de aici fiind ofițeri de poliție și funcționari cu statut special. Bugetul pe 2017 ala agenției naționale, singurul afișat pe site, arată cheltuieli cu personalul de peste cinci miliarde de lei, un buget care anul trecut a fost, cu siguranță, majorat semnificativ. Tot aici găsim 47 de salariați, despre care nu suntem siguri dacă sunt doar cei de la centru, fără angajații din cele 15 filiale din teritoriu.

Sute de victime, cifre seci în statistici

Potrivit unui raport pe 2017 al agenției naționale, ”România păstrează profilul de ţară de origine pentru victimele traficului de persoane”, cele mai multe victime fiind minore.  Din cele 662 de victime identificate, circa 400 erau traficate pe teritoriul României. ”Ca și în anul anterior, în cazul traficului transfrontalier, primele cinci țări de destinație pentru exploatarea victimelor sunt Italia, Franţa, Germania, Spania și Marea Britanie”, se arată în raportul agenției. Potrivit datelor statistice, 73% din victimele traficului de persoane identificate în anul 2018 erau de sex feminin, iar 42,7% erau minore. În ceea ce priveşte modul de exploatare, în cursul aceluiaşi an, 67,4% au fost exploatate sexual, 20,1% prin muncă, 5,2% au fost exploatate prin obligarea la cerşetorie, iar 1,6% au fost obligate la comiterea de furturi.

Asistența victimelor, inexistentă

O analiză a a serviciilor de asistență a victimelor traficului de persoane din România, făcută în 2016 de către Jim Laird, consultant al Consiliului Europei, a arătat o situație dezastruoasă în sistem. Astfel, centrele pentru victimele traficului de persoane nu existau, finanțarea sistemului nu era corespunzătoare, iar măsurile de asistență erau problematice, deoarece statutul victimei era condiționat de dorința acesteia de cooperare cu structurile de aplicare a legii, se arăta în concluziile raportului reprezentantului Consiliului Europei. Totodată, în raport se atrăgea atenția asupra neputinței de a proteja identitatea victimelor în procesele penale și asupra asistării victimei în procesul penal de către un avocat din oficiu.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.178 afisari

1 COMENTARIU

  1. PESTE 50% DIN BUGETUL TARII ESTE FURAT-ALOCAT SINECURISMULUI, SMECHERIILOR DIN ACHIZITIILE PUBLICE SI STUDIILOR DE FEZABILITATE.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger