Credeam că numai Mugur Isărescu (secondat de ironicul Adrian Vasilescu) ne ameţesc cu limbajul economic pretenţios, însă le calcă pe urme şeful Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).
„Industria bancară se simte mizerabil de peste 10 ani încoace, pentru că nu este măsurabilă”. Înţelege neamule ceva din spusele lui Florin Dănescu. Preşedintele ARB ne explică savant că „Sistemul bancar se află în ochiul furtunii, adică al economiei, o expresie pe care am folosit-o şi anul trecut. Din 2014 şi până în prezent am numărat cam 50 de legi care au trecut prin Parlament pe domeniul bancar. Industria bancară din România finanţează 75% din totalul finanţării României. Deci, noi nu suntem nu numai bănci, ci şi finanţatori. Factorul declanşator al teoriei ‘Consumerism vs Creditare’ a fost în anul 2010, când s-au tăiat salariile bugetarilor. Atunci, industria bancară nu a perceput ideea că trebuie să fie activă, iar atunci mai mult de jumătate dintre clienţii persoane fizice au căpătat adversitate faţă de sectorul bancar. (…) Industria bancară se simte nemăsurabilă, anonimă şi irelevantă”. Culmea ipocriziei, să tremuri de soarta băncilor care te jupoaie. Păi tocmai din cauza sistemului bancar din România plătim cele mai mari dobânzi şi rate din Uniunea Europeană, cu toate că avem cele mai mici salarii, colonie a capitalului străin. Am ajus să plătim mai mult decât nemţii şi austriecii (şi nu numai) pentru acelaşi credit. În România te poţi confrunta cu situaţia paradoxală de a ţine bani la bancă în pierdere –dobândă zero sau chiar negativă la contul curent, în schimb plăteşti taxe la greu. Se adaugă comisioanele usturătoare la plăţile între conturile deschise la aceeaşi bancă, instituţie care parcă ne face un favor că ne depozitează (foloseşte) banii, sau la emiterea unui extras de cont în format tipărit. Astea nu se cheamă practici comerciale neloiale faţă de consumatorii din UE ? Dubla măsură între băncile româneşti şi cele din vestul Europei a dus la profituri uriaşe şi sunt „măsurabile” de ani de zile. Depondenţii spoliaţi au înţeles că trebuie să strângă cureaua, dar să le plângi de milă cămătarilor cu gulere albe, asta e prea de tot.