Cauta

Baie de sânge la ceremonia de absolvire. Absolvenții de liceu, prinși în schimbul de focuri / Bilanț tragic

atac armat

Baie de sânge la ceremonia de absolvire. Absolvenții de liceu, prinși în schimbul de focuri / Bilanț tragic / foto: Twitter @ABC30

Șapte persoane au fost împușcate la o ceremonie de absolvire a unui liceu din SUA. Două dintre ele, tată și fiu, au murit.

Un tânăr de 19 ani a deschis focul în timpul unei ceremonii de absolvire pentru liceeni în orașul Richmond, din statul Virginia, scrie BBC. Cei uciși sunt un absolvent de 18 ani și tatăl său de 36 de ani.

Două persoane au murit

Cinci persoane cu vârste cuprinse între 14 și 58 de ani au ajuns la spital dar nu au răni care să le pună viața în pericol, au anunțat autoritățile locale.

Pe lângă acestea, alte două persoane au suferit răni minore după ce au căzut în timp ce fugeau de la fața locului, iar o fată de 9 ani a fost lovită de o mașină în panica creată. Aceasta a fost dusă la spital, dar externată după câteva ore.

Suspectul principal este un tânăr de 19 ani, a cărui identitate nu a fost făcută publică. Potrivit poliției, acesta cunoștea cel puțin una dintre victime. Patru arme de foc au fost ridicate de polițiști de la fața locului. Alte detalii despre motivul atacului nu au fost deocamdată furnizate.

O a doua persoană, care de asemenea avea o armă asupra sa, a fost reținută însă a fost apoi eliberată, după ce anchetatorii au stabilit că nu a fost implicată în atac. Împușcăturile au avut loc într-un parc din Richmond, unde absolvenții și familiile lor se mutaseră după ceremonia înmânării diplomelor, care avusese loc într-o sală din apropiere.

Ultimele stiri

  • Un cutremur puternic a lovit centrul Japoniei, luni dimineață
  • Incident înspăimântător în Cehia. 18 persoane, rănite de fulger într-un parc
  • Ciucă, despre sondajele la prezidențiale: Nu toţi cei care au fost clasaţi primii au câştigat alegerile – VIDEO
  • Poza Zilei
  • Horoscop 3 iunie 2024 – Astăzi veți avea timp să vă concentrați
  • Alege ce citești
  • E oficial. Ursula a dat undă verde pentru importurile din Ucraina până în 2025
  • Gabriela Firea, a doua scrisoare deschisă către Nicușor Dan: „Domnule primar, sunteți serios?”
  • Real Madrid, regina Europei
  • Reputația Americii, în pumnii lui Trump
  • Exit mobile version