AcasăNewsBaconschi: Ponta a primit mai multe dusuri reci la Bruxelles

Baconschi: Ponta a primit mai multe dusuri reci la Bruxelles

Fostul ministru de externe Teodor Baconschi a declarat ca premierul Victor Ponta a primit la Bruxelles „mai multe dusuri reci”, fapt ce l-a facut sa cedeze in privinta referendumului de la 29 iulie.

Teodor Baconschi, fost ministru de externe, a declarat, joi, ca Victor Ponta a avut parte de cateva experiente neplacute la Bruxelles, loc unde a primit mai multe „dusuri reci” referitoare la actiunile sale, adaugand ca aceasta au fost insa folositoare premierului.

„Domnul Victor Ponta a primit mai multe dusuri reci de la varful Uniunii Europene, ieri a facut experienta banuiesc neplacuta, dar pedagogic utila de a vedea ca si domnul Schulz si social-democratii, socialistii din Parlamentul European i-au spus ca nu-si poate permite din interiorul Uniunii Europene sa dinamiteze statul de drept”, a sustinut Teodor Baconschi, citat de Realitatea TV.

Acesta a adaugat si ca, pe baza „dusurilor reci” primite la Bruxelles, acesta  a fost nevoit sa cedeze intr-un punct esential, respectiv acela de a accepta organizarea referendumului conform deciziei judecatorilor Curtii constitutionale care au hotarat ca, pentru a fi validat, la referendum trebuie sa se prezinte 50% + 1 din numarul romanilor aflati pe listele elctorale.

„Domnul Ponta a cedat pe un punct esential, si anume acela ca referendumul sa fie organizat in conformitate cu decizia Curtii Constitutionale, vor mai fi probabil tentative de diversiune sau abureala (…), insa trebuie sa revenim la respectul institutiilor si la ordinea de drept daca vrem sa continuam jocul democratic in Romania”, a mai sustinut acesta.

author avatar
Ionut Zgimbau
127 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger