AcasăNewsBAC 2023. Începe sesiunea de toamnă a Bacalaureatului/Calendarul probelor scrise

BAC 2023. Începe sesiunea de toamnă a Bacalaureatului/Calendarul probelor scrise

sursa foto: europafm.ro

Elevii care, din diferite motive – fie că nu s-au prezentat fie nu au promovat probele –  astfel că nu au scăpat de emoțiile „examenului maturității”, în sesiunea de vară din acest an – au varianta de a susține Bacalaureatul în sesiunea de toamnă.

Începe, așadar, sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2023.

Din câte a anunțat Ministerul Educației, calendarul pentru a doua sesiune a examenului național de bacalaureat 2023 este următorul:

7 – 11 august: calcularea de către comisiile și secretariatele școlilor a mediilor și echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență din cadrul probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale la examenul național de bacalaureat 2023

16 august 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă

17 august 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă

18 august 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă

21 august 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

Așadar, probele scrise la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului, cunoscut drept BAC-ul de toamnă, vor începe săptămâna viitoare, în 16 august, cu cea la limba și literatura română, urmată de proba obligatorie a profilului și de cea a alegere a profilului și specializării.

Când vor fi afișate primele rezultate

Din câte figurează în calendarul oficial, pe 25 august urmează să se afișeze rezultatele la probele scrise (până la ora 12:00), urmate de depunerea contestațiilor (12:00 – 18:00).

Urmează un interval destinat soluționării contestațiilor – respectiv 26 – 28 august 2023. Pe 29 august se vor afișa rezultatele finale.

Atât rezultatele inițiale, cât și cele finale, se vor publica pe site-ul bacalaureat.edu.ro.

Citiți mai multe AICI. 

author avatar
Andrei Coman
144 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger