AcasăNewsAvocatul Poporului, chirie de 50.000 de euro pe lună

Avocatul Poporului, chirie de 50.000 de euro pe lună

Cei de la imobiliare, invidioși pe chiria plătită de Avocatul Poporului

Statul român plăteşte pe lună o chirie de 50.000 pentru folosința sediuluiui în care funcţionează instituţia Avocatului Poporului, spune Renate Weber, care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de acest aspect. Aceasta a vorbit despre chiria uriaşă pe care o plăteşte instituţia pentru sediul în care activează. Ea a spus că este o sumă foarte mare.

Cei de la imobiliare invidioși pe chiria plătită de Avocatul Poporului

Astfel, la un calcul simplu, în timpul unui mandat de cinci ani al Avocatului Poporului, doar chiria la un astfel de sediu ajunge la trei milioane de euro. „E foarte mult. Plătim jumătate faţă de cât plăteşte CSM, dar nu mă încălzeşte că alţii plătesc mai mult sau mai puțin”, a afirmat Renate Weber. Ea a explicat şi cum s-a ajuns la această situaţie. „Nu am primit un spaţiu, deşi e instituţie creată prin Constituţie. Nu am primit un spaţiu nici în Bucureşti, nici în ţară. Colegii mei stau în contracte ba cu reprezentanții de la Curtea de Conturi, ba cu angajații de la consiliile judeţene, în fiecare an avem această temere, să le prelungim pentru că e important. Ni s-a promis un spaţiu, nu ni s-a dat”, a spus Avocatul Poporului. Renate Weber a adăugat că încă din prima zi de mandat a vrut să schimbe această situaţie, dar nu a primit niciun răspuns.

author avatar
Ramona Feraru
150 afisari

2 COMENTARII

  1. Deoarece ALDE sa destramat ar trebui sati dai DEMISIA ce mai asteapta PSDUL aceasta cucoana nu mai reprezinta pe nimeni chiria este mare dar salariul este si mai mare.

  2. Eu nu înțeleg: dacă se plânge, DE CE nu se cară?
    Iarăși…așa cum Statul (adică noi…) îi plătim pe boii din Parlament care se lăfăie în Casa Poporului ORICUM din an în Paști, cu pauze multe și dese, prin apariții…când și când, mai ales când își votează privilegii, diurne peste diurne, beneficii peste beneficii, sporuri peste sporuri…chiria și întreținere lor în ditamai magaoaia cât COSTĂ?
    Niște derbedei plângăcioși, fițoși, numa buni de pus pe fugă…cu câte-un șut în dos și cu averea furată de la noi dată INTEGRAL înapoi!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger