Cauta

Avocații sfidează pandemia

 În plină stare de urgență decretată după de s-a declanșat pandemia  de coronavirus, Uniunea Națională a Barourilor a dat un exemplu de urmat. Dacă instanțele au amânat procesele iar procurorii au închis ușile Parchetelor, printr-un comunicat de presă avocații au anunțat că nu vor pleca din instanțe și că își vor face datoria față de justițiabili.

Avocații sfidează pandemia - Ziarul National
Avocații nu-și dau roba jos nici în situații de urgență

UNBR a decretat că va continua să ofere asistență juridică: “Avocații rămân alături de cei care au procese și de ceilalți parteneri ai actului de justiție, pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale. Activitatea va continuă în reprezentarea și asistență juridică a clienților”, spuneau aceștia pe contul de socializare al instituției. UNBR face și o serie de precizări utile pentru avocați astfel, măsurile de protecție sanitară prevăzute în decretul președintelui vor fi luate la nivelul fiecărui barou, precum și la nivelul UNBR. Totodată, fiecare barou va lua măsurile necesare pentru asigurarea permanenței serviciilor de asistență judiciară, în cauzele prevăzute în decretul emis de Iohannis.  ”Uniunea Națională a Barourilor din România face un apel către toți avocații să comunice la adresa uniune@unbr.ro propunerile pe care le au în vedere pentru depășirea acestei perioade de încercare pentru întreagă societate, precum și pentru sprijinirea membrilor profesiei. Comisia de lucru va prelua propunerile colegilor avocați sosite la adresa de email indicată, va verifică sustenabilitatea acestora, posibilitatea încadrării lor în baza legală existența și le va prezența Comisiei Permanente a UNBR în scopul atenuării impactului negativ social generat de starea de urgență”.

Ultimele stiri

  • LINIȘTE! Se votează!
  • Horoscop 8 decembrie 2025 – Este timpul să trăiești și să iubești
  • Marcel Ciolacu, favorit detașat în alegeri pentru CJ Buzău
  • Alegerile pentru Primăria Capitalei 2025. Primele rezultate oficiale de la AEP
  • Cătălin Drulă, subiect de scandal politic după alegeri: Victor Ponta cere ieșirea USR de la guvernare
  • Alegeri pentru Primăria Capitalei. George Simion, după apariția rezultatelor exit-poll: „Nimeni nu ne poate trimite la colț” – VIDEO
  • Omul lui Nicușor, EȘEC TOTAL. În nici 2 ani, Cătălin Drulă a pierdut 3 ture de alegeri
  • Alegeri în București 2025. Daniel Băluță, reacție-fulger: Rezultatul exit-poll-ului este neconcludent/Este esențială numărătoarea voturilor – VIDEO
  • Alege ce citești
  • Alegeri în București 2025. Ciprian Ciucu, după aflarea rezultatelor EXIT-POLL: „Vreau să fac din București proiectul vieții mele” – VIDEO
  • Exit mobile version