Cauta

Avocat: Adrian Nastase nu are absolut niciun tratament special

Adrian Nastase nu beneficiaza de vreun tratament special in detentie, asa cum s-a speculat in ultimele ore, ci are parte de un „regim normal”. Precizarile au fost facute, marti, de catre avocatul fostului premier.

Ion Cazacu l-a vizitat, marti, pe clientul sau, aflat in regim de carantina, la Penitenciarul Rahova. La iesire, aparatorul legal al fostului sef al Executivului le-a spus ziaristilor ca a vorbit cu Nastase si ca acesta a dorit sa citeasca ziarele aparute la doar o zi de la condamnarea sa. Totodata, avocatul a precizat ca Adrian Nastase a fost suspus deja vizitei medicale. „A fost supus examenului medical, este un om puternic, am vorbit cu el, i-am adus reviste si ziare”, a precizat Cazacu.

De asemenea, avocatul a precizat ca, in decursul zilelor urmatoare, Nastase va primi o cartela, avand dreptul sa foloseasca telefonul mobil. Totodata, fostul prim-ministru va avea dreptul sa primeasca patru vizite pe luna, cu exceptia acovatilor, pa care ii poate consulta de cate ori considera necesar. Desi in ultimele ore, in presa s-a speculat ca Nastase ar urma sa aiba parte de un regim preferential in spatele gratiilor, Cazacu a negat orice informatii de aceasta natura, precizand ca al sau client „nu are absolut niciun tratament special, ci are un tratament firesc”.

La sfarsitul perioadei de carantina, Nastase va intra intr-un regim normal de detentie si abia la acel moment, a punctat aparatorul legal, dupa ce se va sfatui cu fostul premier, dar si cu familia acestuia, urmeaza sa decida asupra pasilor pe care ii vor respecta in continuare.

Luni, magistratii ICCJ au anuntat sentinta definitiva in „dosarul Zambaccian”. Adrian Nastase a fost condamnat la patru ani de inchisoare, cu executare, fiind acuzat de snataj si luare de mita, in timp ce sotia  sa, dana Nastase, a primit o condamnare cu suspendare, de trei ani. La scurt timp dupa ce a aflat decizia judecatorilor Curtii Supreme, Adrian Nastase s-a predat la sectia 2 de Politie din capitala, fiind dus, apoi, sub escorta, la Rahova.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version