AcasăNewsAvioane Su-24 au zburat la noua metri deasupra distrugatorului american Donald Cook

Avioane Su-24 au zburat la noua metri deasupra distrugatorului american Donald Cook

Apararea rusa a declarat ca ”nu intelege reactia nervoasa a colegilor americani”

Ministerul rus al Apararii a declarat ieri ca distrugatorul USS Donald Cook se afla ”pe ruta” celor doua avioane militare Su-24, in ”proximitatea operationala” a unei baze navale rusesti din Marea Baltica. Avioanele efectuau ”un zbor de antrenament deasupra apelor internationale” ale marii.

Apararea rusa a declarat ca ”nu intelege reactia nervoasa a colegilor americani”

Miercuri, Pentagonul a publicat un material video in care apareau cele doua avioane survoland la mica distanta distrugatorul american, actiune calificata ca avand ”profilul unui atac simulat”. ”Acest incident este in contradictie cu normele profesionale care se aplica militarilor ce opereaza in proximitate unii de altii in apele internationale si in spatiul aerian international”, a reactionat Josh Earnest, purtatorul de cuvant al presedintelui Barack Obama. Armata americana a informat ca, in mai multe reprize, cele doua avioane rusesti au trecut deasupra distrugatorului la noua metri distanta. Nava se afla la 70 de mile marine de enclava rusa Kaliningrad. ”In 13 aprilie, avioane Su-24 ale Fortelor aerospatiale ruse au efectuat zboruri de antrenament deasupra apelor internationale in Marea Baltica. Itinerariul avioanelor traversa zona unde se afla distrugatorul USS Donald Cook, la 70 km distanta de o baza navala rusa”, a declarat ieri purtatorul de cuvant al ministerului rus al Apararii, Igor Konacenkov, informeaza Ria Novosti. El a explicat ca nava americana se afla in ”proximitatea operationala a bazei navale a Flotei ruse din Marea Baltica”, ca atare ”ministerul Apararii nu intelege reactia nervoasa a colegilor americani”.

Konavenkov a mai precizat ca ”avioanele au respectat toate regulile internationale de securitate”. ”Atunci cand se afla in apropierea unei baze marine a flotei ( Rusiei) din Marea Baltica, principiul libertatii  de circulatie a distrugatoarelor americane nu limiteaza principiul libertatii navigatiei aeriene al avioanelor rusesti”, a spus accesta.

Lavrov: Nu ne vom lasa antrenati intr-un conflict cu NATO

Rusia nu are nicio intentie sa se angajeze intr-o confruntare ”inutila” cu NATO, care cauta un dusman pentru ”a da sens” existentei sale, si a duce ”o campanie agresiva de propaganda pentru a diaboliza Rusia”, a afirmat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. ”Asistam la o intensificare fara precedent a prezentei si a activitatilor militare ale NATO in asa zisul flanc estic al Aliantei, care au ca scop exercitarea de presiuni politice si militare asupra Rusiei, pentru a o ingradi”, a adaugat el. Aceste afirmatii intervin in apropierea reuniunii de saptamana viitoare de la Bruxelles a consiliului Rusia-NATO, o premiera dupa doi ani. Potrivit Aliantei, partile vor discuta despre criza ucraineana.

Seful Pentagonului: Trebuie doi pentru un tango

Ministrul american al Apararii, Ashton Carter, s-a declarat nemultumit de nivelul actual al dialogului militar cu Rusia si cu China, subliniind ca, in ce privesc chestiunile din domeniul militar, ele nu pot fi reglate de-o maniera unilaterala. ”Mi-ar fi placut sa avem mai bune rezultate, trebuie doi pentru a dansa un tangou”, a afirmat Carter intr-un interviu acordat ziarului online Vov, la intrebarea daca este multumit de dialogul militar cu cele doua tari. Anterior, ministerul rus de Externe a anuntat ca militarii rusi si americani isi continua bine coordonarea actiunilor lor in Siria, in ciuda reticentei ”unor anumite cercuri” la Washington.

author avatar
National
121 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger