AcasăNewsAVERTIZARE METEO: Vremea rea pune stapanire pe toata tara

AVERTIZARE METEO: Vremea rea pune stapanire pe toata tara

Reprezentantii Administratiei Nationale de Meteorologie au emis o avertizare meteo de vreme rea.

In perioada 18 martie (ora 09.00) – 19 martie (ora 22.00) sunt asteptate precipitatii insemnate cantitativ, mai ales sub forma de ninsoare.

Conform reprezentantilor ANM, miercuri, 18 martie, vremea se va raci, iar precipitatiile vor cuprinde treptat toata jumatatea de est a tarii, predominant ninsori in Moldova, dar si lapovite si ploi, temporar, in Dobrogea, Muntenia si Transilvania.

In noaptea de miercuri spre joi (18/19 martie), vor cadea precipitatii mixte si in Oltenia, iar joi, 19 martie, acestea se vor semnala indeosebi in nord-estul, sudul si centrul teritoriului.

In zona de munte va ninge si se va depune strat nou de zapada.

Vantul va avea intensificari temporare la munte si in Dobrogea, Moldova si Baragan, cu viteze la rafala de pana la 55-65 km/h.

In functie de evolutia si intensitatea fenomenelor meteorologice, Administratia Nationala de Meteorologie va actualiza avertizarea meteo.

author avatar
Cristi Ionita
219 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger