Cauta

Avertisment pentru România: „Armata lui Putin, la Prut!”

Când vine vorba de prezența rușilor în țara noastră, românii au afișat întotdeauna o sensibilitate specifică la acest subiect. Tocmai pentru că este cunoscut acest sentiment, vorbele unui general, chiar dacă în rezervă, capătă greutate. Cu atât mai mult cu cât ele au fost făcute la o dezbatere liberă la care și-a făcut simțită prezența și partea „ailaltă”. De peste Ocean. A reieșit un dialog interesant, din punct de vedere al informațiilor militare schimbate, și o bună oportunitate de afaceri. Pentru cei care vând, evident. 

Ca fost șef al Marelui Stat Major, generalul Constantin Degeratu știe ce vorbește când deschide gura pe teme de strategie militară, astfel că orice luare de poziție a sa trebuie serios analizată și pusă în balanță cu realitățile din prezent.

Situația regională este dificilă, dar nu există o amenințare directă la adresa România (…) Declarațiile oficialilor români au fost că nu există amenințări militare externe, pericolele identificate au fost interne, respectiv corupția. Asta în condițiile în care Rusia a catalogat NATO drept o amenințare la adresa securității sale și a anunțat că va acționa pentru eliminarea ei”. Și a fost doar începutul…

G-ral (r) Constantin Degeratu avertizează că este doar o chestiune de timp până ce le vom face mâna soldaților ruși aflați pe celălalt mal al Prutului! „După intervenția Rusiei în Georgia, s-a dovedit că Parteneriatul strategic al acestei țări cu NATO nu are nicio valoare militară. Până la articolul 5, Tratatul NATO are patru articole care spun că apărarea națională este apanajul statelor naționale. Din 2014, Rusia este în proces de trecere de la starea de pace la starea de război. Taie bucățică cu bucățică din drepturile noastre și din teritoriul unor state. Care a fost reacția noastră? «Nu există amenințări militare externe». Nu ne băgăm în ciorba Rusiei! Ok, s-ar putea să fim în meniu la felul trei. România a renunțat la apărarea națională și ajută NATO să apere România. Dușmanul e aici și acționează împotriva noastră. Scopul este destructurarea teritorială a României. Este, din păcate, o chestiune de timp până ce vom avea soldați ruși la Prut”.

Soluția? Înzestrarea cu arme… aruncate de americani

Care este soluția, ce poate face România în situația în care Putin nu prea se sperie de nimeni și nimic? În opinia fostului șef al Marelui Stat Major al Armatei este oportună „dislocarea a două escadrile de F-16 din Germania și Italia în România, dislocarea a cel puțin două divizii de rachete Patriot, dar și transferarea unui vas de luptă de dimensiuni mai mari. Avem trei nave pe care le putem înzestra cu rachete de coastă, cu rază de 300-500 km, de pe nave americane, care se dezafectează. Nu încălcăm niciun tratat. Putem face asta, dacă ne convingem aliații că este și în interesul lor”.

Ei, și abia acum devine interesant. Prezent și el la discuții, Arnold Dupuy, de la Aspen Institute Romania, analist la Departamentul Apărării din SUA, a preluat din zbor mesajul generalului Degeratu și l-a dezvoltat: „Nu văd de ce nu ați cere asta SUA, chiar dacă asta ar putea fi percepută ca o provocare directă la adresa Rusiei. Nu văd de ce nu ați încerca asta”. S-a înțeles? Băieții au venit la București cu mesajul Casei Albe pe buze – mai cumpărați arme, români, mai trebuie să cumpărați!

Ultimele stiri

  • PSG – 2 miliarde de euro pentru o Ligă a Campionilor!
  • West Point
  • Discriminare pe față a Comisiei Europene. Interdicția exporturilor de ovine, prelungită până în octombrie
  • Câți bani a primit Istvan Kovacs de la UEFA
  • Mindfulness în Era Digitală: Cum Ne Reîntoarcem în Prezent
  • Sprijin psihologic și consiliere prin artă pentru minorii din sistemul de protecție socială al Sectorului 4, expuși consumului de stupefiante
  • Nicușoare, există pericole și mai mari decât USR!
  • Breaking news… în jurul lumii: Alegeri decisive în Polonia/UE mârâie la Trump
  • Depresia la Adolescenți în România: O Criză Nevăzută care Nu Trebuie Ignorată
  • Breaking News… în jurul lumii: Trump tensionează scena globală: dublează tarifele la oțel, în timp ce Ucraina ezită la negocierile de pace
  • Exit mobile version