Cauta

Autonomia Ținutului Secuiesc, arma UDMR în negocierile cu PNL

Ca de fiecare dată când sunt invitați la negocieri, maghiarii iau cu ei și tema autonomiei Ţinutului Secuiesc. Altceva nu știu să ceară, ei asta vor, asta așteaptă! Coincidența naibii a făcut ca taman acum, în buza tratativelor cu liberalii pentru sprijinirea Guvernului Orban, prin 80 de sate din „secuime” să reapară sentimentul iredentist.

Secuii spun că au aprins focuri de veghe pentru obținerea autonomiei, românii se plâng că au dat foc aiurea miriștilor și cer jandarmilor să intervină ca la 10 august. Mă rog, nu-i chiar de râs, fiindcă isprava s-a extins și acum ard căpițele prin vreo 80 de sate. Este un semn al dorinţei noastre de a primi autonomie teritorială, zice Zoltan Gazda, organizatorul manifestării, într-un interviu pentru agenția maghiară de știri MTI. Cică s-au colectat și semnături pentru această inițiativă – duminica, la slujbele de la biserică, sau direct de la cei strânși în jurul focului. Unii au semnat chiar și de două ori, să capete greutate mesajul!

Amenințări la adresa UE

Strânși în jurul celor 80 de focuri de veghe, organizatorii le-au citit secuilor petiţia prin care solicită autonomia Ţinutului.

Potrivit documentului, Uniunea Europeană are obligația să revizuiască interpretarea rigidă şi învechită a dreptului la autodeterminare, care spune că acesta i se cuvine doar poporului unui stat. În opinia secuilor, fiecare comunitate își poate decide soarta și forma de guvernare. Astfel, oricine și după bunul plac are dreptul să traseze granițe pe unde vrea, când vrea și, de nu-i convine ceva, le mută mai încolo, mai încoace, cum sunt toanele.

„Este incredibil şi inacceptabil faptul că, în secolul 21, atât Spaniei, cât şi României i se răspunde cu închisoarea la aspiraţiile legitime ale comunităţilor naţionale care formează o majoritate în regiunea în care trăiesc. Atât liderii catalani, cât şi cei doi tineri condamnaţi cu acuzaţia de terorism sunt victimele unor procese înscenate. În calitate de adepţi totali al democraţiei, respingem revenirea metodei dictatoriale şi protestăm hotărât împotriva unor asemenea cazuri, ca în Uniunea Europeană, oameni nevinovaţi să fie condamnaţi în cadrul unor procese politice, de către teroarea de stat”, se arată în documentul cu care secuii amenință ordinea lucrurilor în Uniunea Europeană.

Și cum s-au adunat ei în jurul focului de veghe pentru autonomie, secuii au și pus țara la cale. În presa din Ungaria, ei anunță că doresc să preia rezolvarea unei părţi semnificative a problemelor de interes public. Cum vor face asta? Printr-un organism de conducere care va avea rolul de moderator între statul român şi comunitatea secuilor și care va dispune de prerogativele de autoadministrare. Adică, un guvern regional, ca la Barcelona.

Ultimele stiri

  • Inteligența artificială ne crește copiii. Și noi ne uităm în altă parte
  • Cum să-ți construiești un ritual de sănătate dimineața: Startul ideal pentru minte și corp
  • Geometria Sacră a Sănătății: Cum ne influențează șirul lui Fibonacci corpul, hrana și vindecarea
  • Lista posibililor miniștri din viitorul GUVERN (surse)/Nume surpriză vehiculate
  • Cât de cald va fi, în weekend, în Capitală. ANM, prognoză specială pentru București
  • FMI, recomandări pentru România: renunțarea la cota unică de impozitare a veniturilor, creșterea TVA, a accizelor
  • Baia de Pădure – Terapia verde care vindecă mintea și întărește imunitatea
  • VIDEO. Călin Georgescu, aclamat de susținători la ieșirea de la Parchet: Controlul judiciar, prelungit
  • Comunicat de presă PGV Alert Concept SRL
  • Breaking News… în jurul lumii: UE reintroduce tarife pentru produse ucrainene
  • Exit mobile version