Cauta

Autocar cu 43 de romani la bord, accident in Suedia. In ce stare sunt pasagerii!

Un grup de romani care ar fi urmat sa ajunga la Bucuresti, din Suedia, a trecut prin momente de groaza, in noaptea de sambata spre duminica, dupa ce autocarul in acre se aflau a fost implicat intr-un accident.

(foto: expressen.se)Conform presei suedeze, ar fi vorba despre un grup de 43 de persoane, evacuate dintr-o tabara de imigranti din oraselul Högdalen. Accidentul a avut loc, potrivit thelocal.se, pe o autostrada din Alvesta, sudul tarii, in condictii de drum alunecos, acoperit de polei. Autocarul a derapat si a izbit un parapet, orindu-se pe marginea drumului. In urma producerii accidentului, soferul a fost ranit destul de grav si a fost transportat rapid la cel mai apropiat spital, pentru ingrijiri. Pentru moment nu se cunosc informatii privind nationalitatea conducatorului autocarului.

Despre restul pasagerilor exista vesti bune. Chiar daca s-au speriat foarte tare, ca urmare a incidentului in care a fost implicat mijlocul de transport in care se aflau, au rasuflat usurati cand au constata ca nu au suferit leziuni majore. Romanii au fost preluati de la locul accidentului cu un alt autocar, iar apoi cazati la un hotel, pana duminica dimineata, cand ar fi urmat sa continue drumul catre tara.

Ultimele stiri

  • Mayday! Mayday! Mayday! Ce se întâmplă când un controlor de trafic aerian adoarme? Simplu: ROMATSA doarme și ea
  • Cum reacționează corpul la muzică: efectele ascunse asupra imunității și sistemului nervos
  • Parada Stoică de pe Calea Victoriei: ce pot învăța bucureștenii de la Seneca și Marcus Aurelius în 2025
  • Anchetatorii au găsit teancuri de bani acasă la finul lui Ion Mocioalcă. Managerul Spitalului din Caransebeș, reținut de DNA – FOTO
  • Un român, în topul mondial al științei: student la Cornell, cu cinci medalii internaționale în doi ani. Mendel Mendelsohn, în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • BREAKING NEWS. Secretar de stat din Ministerul Economiei, reținut de DNA (surse)
  • Bolojan a discutat cu retailerii. Ce se întâmplă cu plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază: „Ținând cont de situația actuală se vor conforma”
  • Liviu Cocoş, reţinut de DNA după perchezițiile de la Compania de Apă Brașov. Ce acuzaţii i se aduc celui care ocupă și funcția de prim-vicepreședinte PNL
  • Generalul american Mike Flynn: „George Soroș finanțează operațiuni teroriste globale/Arestare. Inculpare. ÎNCARCERARE!”
  • Bolojan le dă lecții și profesorilor. Știe cât timp trebuie să predea la catedră, altfel nu își merită salariile
  • Exit mobile version