Cauta

Austriecii, revoltați după împușcarea ursului din Covasna: „Vânătoarea de trofee trebuie să fie interzisă”. Cât a plătit prințul să-l ucidă pe Arthur?

printul

Austriecii, revoltați după împușcarea ursului din Covasna: „Vânătoarea de trofee trebuie să fie interzisă”. Cât a plătit prințul să-l ucidă pe Arthur?

„Prinț din Liechtenstein acuzat că a împușcat cel mai mare urs din România”, este titlul folosit de junaliștii britanici de la The Guardian, care au prezentat cazul ursului Arthur ucis într-o zonă protejată din Carpați.

Grupurile ecologiste Agent Green din România și ONG-ul austriac VGT l-au acuzat pe prințul Emanuel von und zu Leichtenstein că a ucis animalul pe 13 martie. Articolul din The Guardian cuprinde informația că prețul partidei de vânătoare a fost de 7.000 de euro, potrivit informațiilor furnizate de agenția Associated Press.

Potrivit ONG-urilor, prințul, care este rezident în Riegersburg, în Austria, primise un permis de vânătoare de patru zile de la Ministerul Mediului din România pentru a împușca o ursoaică care provocase pagube serioase fermelor din Ojdula.

„În realitate, prințul nu a ucis ursul problemă, ci un exemplar care trăia în inima pădurii și nu se apropiase niciodată de localități”, susțin ONG-urile. „Ursul pe nume Arthur a fost observat de mulți ani de către Agent Green și era cunoscut ca un exemplar sălbatic care nu era obișnuit cu prezența omului și cu sursele de hrană oferite de el”. Gabriel Păun, președintele Agent Green, a spus că Arthur avea 17 ani și era cel mai mare urs observat în România și probabil cel mai mare din Uniunea Europeană.

Vânătoarea de trofee, scoasă în afara legii

Urșii bruni sunt o specie protejată prin lege, iar România a interzis vânătoarea de trofee în 2016. Cu toate acestea, autoritățile au acordat derogări în cazul urșilor care au cauzat pagube grave sau au amenințat oamenii.

Ann-Kathrin Freude, coordonatorul campaniei VGT, a declarat: „Vânătoarea de trofee trebuie să fie interzisă [fără excepții]. În caz contrar, conflictele se vor intensifica și speciile vor fi puse în pericol, așa cum sa întâmplat în cea mai mare parte a Europei. Este o rușine pentru Austria că prințul Emanuel a abuzat de o derogare pentru a ucide acest urs frumos.”

Associated Press nu a avut succes în tentativa de a-l contacta pe prinț, singurii care au discutat cu el fiind jurnaliștii de la ziarul elvețian Blick. Dar, prințul Emanuel evită să facă vreun comentariu pe această temă.

Ursul, surprins de camerele de monitorizare

Una dintre cele mai active asociaţii care monitorizează carnivorele mari şi fauna sălbatică, ACDB, a postat joi dimineaţă pe pagina de Facebook imagini cu un urs filmat cu camerele de monitorizare în zona Ojdula, aproape de graniţa cu judeţul Vrancea.

„Poate ca el este ARTHUR! Acest urs a fost filmat de camerele ACDB de monitorizare a faunei sălbatice la o mică distanţă de fondul de vânătoare Ojdula, locul în care ursul Arthur a fost împuşcat! Studiile noastre făcute în cadrul proiectelor de conservare a carnivorelor mari arătă ca teritoriile folosite de urşi sunt mult mai mari (peste 100 000 ha) ceea ce înseamnă că acel exemplar acoperea uşor întregul areal al Munţilor Vrancei!

Acum nu ne rămâne decât să sperăm că acest urs filmat de noi nu este Arthur şi că îl vom regăsi pe una din camerele noastre de monitorizare a faunei sălbatice din Munţii Vrancei! Până atunci însă cerem Ministerul Mediului să se aplece cu profesionalism asupra sistemului actual de acordare a derogărilor, să modifice şi să schimbe legislaţia neclară care permite astfel de situaţii şi mult mai vehement cerem transparenţizarea sistemului de management a carnivorelor mari şi aplicarea fără întârziere a celor două Planuri Naţionale de Acţiune pentru urs şi lup, care până în prezent au zăcut uitate şi nefolositoare între paginile Monitorului Oficial al României!”, se arată în postarea ACDB.

Ratingul castelului deținut de familia prințului a scăzut drastic

Ratingul castelului Riegerburg, deținut de familia Prințului Emanuel von und zu Liechtenstein, cel care l-a ucis cel mai mare urs brun din România, a scăzut brusc pe Google Maps. Sute de români au luat cu asalt pagina și au dat recenzii negative, scrie stiripesurse.ro.

Tot mai mulți români indignați contribuie în fiecare minut la discreditarea atracției turistice – 1 stea și un comentariu care să motiveze decizia. „Criminalule”, „Pentru Arthur”, „Rușine, nu suntem de vânzare” – sunt comentariile scrie de români.

Ultimele stiri

  • Depresia la Adolescenți în România: O Criză Nevăzută care Nu Trebuie Ignorată
  • Breaking News… în jurul lumii: Trump tensionează scena globală: dublează tarifele la oțel, în timp ce Ucraina ezită la negocierile de pace
  • Vremuri grele? Camera Deputaților cumpără hârtie igienică și prosoape de hârtie de peste 70.000 de euro
  • Ceaiul de Seară: Ritualul Uitat Care Calmează Mintea și Pregătește Corpul Pentru Somn
  • Elevii de la „Sfântul Sava” obțin Marele Premiu la competiția internațională de inginerie spațială și se înscriu în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Primul „1 Iunie” la Berceni Arena. Un weekend de poveste, în care vedete vor fi copiii
  • „România nu se construiește doar cu partide și mediul de afaceri”. Sindicaliștii, scrisoare deschisă către Nicușor Dan
  • Anunț de ultimă oră. Boloș: Trei jaloane din PNRR sunt suspendate, momentan/Care e termenul de rezolvare
  • Vești de la meteorologi. Când se opresc ploile/ANM, prognoza pentru patru săptămâni, până pe 30 iunie
  • Discuții pentru formarea noului GUVERN. Nicușor Dan: „Trebuie să fie un acord cât mai complet”
  • Exit mobile version