Cauta

Austria a pierdut lupta cu fumatul

După dezbateri îndelungate care au durat mai mulţi ani, parlamentarii din Viena s-au hotărât să pună capăt unei excepţii în Uniunea Europeană, urmând să interzică fumatul în cafenele şi restaurante începând din luna noiembrie.

Scrumiera Europei s a golit în cele din urmă

„Vom proteja sănătatea şi vom prelungi vieţile unor sute de mii de austrieci”, a declarat Pamela Rendi-Wagner, liderul social-democraţilor(SPO), partid ce a condus o campanie desfăşurată pentru ca Austria să înceteze să mai fie „scrumiera Europei”. Până la această decizie, fumatul  rămânea  în stabilimente înzestrate cu spaţii separate şi în cele cu o suprafaţă mai mică de 50 de metri pătraţi, dacă administratorii lor doreau acest lucru. Totuşi, foarte multe restaurante au optat deja din proprie iniţiativă pentru interzicerea fumatului. În 2015, social-democraţii şi conservatorii austrieci au adoptat o legislaţie anti-fumat în restaurante, însă legea a fost abrogată atunci când FPO a ajuns la putere, la sfârşitul anului 2017, în coaliţie cu partidul conservator (OVP) al cancelarului Sebastian Kurz. Fostul lider al extremei drepte austriece, Heinz-Christian Strache, el însuşi un fumător convins, a cerut unde verde consumului de tutun drept o condiţie a alianţei formaţiunii sale cu OVP. Ordinul medicilor din Austria  lansat o petiţie anti-fumat, semnată în 2018 de aproape 900.000 de persoane, reprezentând aproape 14% din electoratul austriac şi peste 10% din populaţia totală a ţării, care are 8,8 milioane de locuitori.

Ultimele stiri

  • Călin Georgescu și Horațiu Potra, trimiși în judecată. Ce acuzații li se aduc (surse)
  • Interviurile lui Nicușor Dan nu dau pe spate audiențele. Gâdea – Antena 3, doar pe locul 3
  • Asia Express – Emil Rengle & Alejandro iau imunitatea mare
  • Trump a semnat decretul de desfășurare a Gărzii Naționale în Memphis/„Vom rezolva asta, așa cum am făcut la Washington”
  • Un tânăr de 19 ani a intrat cu mașina într-o terasă din Piatra-Olt: nouă persoane rănite
  • Avertismentul liderului de sindicat: „Circulația metroului ar putea fi oprită din această cauză”/Se așteaptă soluții de la Guvernul Bolojan
  • Fostul ministru al Apărării, Gabriel Leș, reacție la gafele lui Moșteanu: Politica USR slăbește poziția României în fața partenerilor strategici
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 16 septembrie 2025 – Zi excelentã pentru activitatea mentalã
  • Antena 3 CNN îl plimbă pe Nicușor Dan ca pe un bibelou politic: România moare de foame, iar „președintele” bolborosește prostii
  • Exit mobile version