AcasăNewsAustralia, îngenuncheată de flăcări

Australia, îngenuncheată de flăcări

Incendiile de vegetaţie, care au devastat regiuni întregi, distrugând milioane de hectare  de teren, s-au soldat cu 24 de morţi. În timp ce mai multe oraşe sunt pe cale să rămână fără apă, oamenii de ştiinţă estimează că sute de mii de animale au fost ucise. Catastrofa climatică este în desfăşurare, iar premierul Scott Morrison este criticat de pompieri.

Toate cele şase state australiene  fost afectate de incendii şi peste 5 milioane de hectare de teren au fost distruse de flăcări. New South Wales, Victoria şi South Australia – au fost cele mai afectate de condiţiile meteo extreme de sâmbătă, când în unele zone din Sydney s-au înregistrat temperaturi de 48 de grade Celsius, iar rafalele de vânt au atins 80 de kilometri pe oră. În sud-estul Australiei, regiunea cea mai populată a insulei, a fost decretată stare de urgenţă, după ce s-a dat  ordin de evacuare pentru 100.000 de persoane în trei state. Sydney, oraş cu  peste 5 milioane de locuitori, este afectat de întreruperi de electricitate după ce două staţii au fost distruse de incendii, iar autorităţile le-au cerut oamenilor să restricţioneze consumul de curent electric. La Canberra, mercurul termometrelor a atins 44 de grade, o temperatură fără precedent.  Premierul australian a ordonat mobilizarea a 3.000 de rezervişti, în condiţiile în care flăcările au distrus până în prezent o suprafaţă de două ori cât teritoriul Belgiei. Însă Scott Morrison a fost vizat de critici virulente din partea pompierilor pentru modul în care a gestionat criza. Paul Parker, 57 de ani, aflat la volanul unei autospeciale, îi transminte prim-ministrului conservator “Eşti un prost amice, vino pe teren să vezi ce îndurăm noi”.  Parker a explicat că pompierii „îşi pun viaţa în joc” pentru a combate flăcările, însă „Guvernul nu are nicio idee”.

author avatar
Andrei Coman
539 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger