Cauta

Australia: capcana indendiilor de vegetație

Peste 30.000 de persoane din regiunea East Gippsland (statul Victoria) au primit ordin de evacuare luni, la ora locală 9:00, temperaturile în creştere şi rafalele de vânt riscând să înteţească trei incendii masive care au mistuit deja 130.000 hectare de pădure.

Gippsland Valley este o destinaţie populară în perioada Crăciunului pentru excursionişti şi amatorii de vacanţe cu familia în natură, iar zona afectată de incendii de vegetaţie a depăşit 15.000 de kilometri pătraţi. Sunt aşteptate temperaturi în jurul valorii de 43 de grade Celsius şi rafale de vânt de 35 de kilometri pe oră. ”Dacă nu ieşiţi până la ora 9:00, trebuie să rămâneţi acolo unde vă aflaţi deoarece există riscul ca circulaţia pe autostrăzi să fie întreruptă”, a avertizat  Andrew Crisp, comandantul departamentului pentru situaţii de urgenţă din Victoria.

Aproximativ 70 de focare sunt în continuare active în statul New South Wales (NSW) – a cărui capitală este Sydney. În total, 34.000 de kilometri pătraţi – o suprafaţă de dimensiunea Belgiei – au fost mistuite de flăcări. Aproape o mie de locuinţe au fost distruse, iar nouă persoane au decedat, printre acestea numărându-se doi pompieri voluntari.  Capitala Canberra, a anulat spectacolul de artificii de Anul Nou din cauza riscului crescut de incendii de vegetaţie. De asemenea, peste un sfert de milion de persoane au semnat o petiţie online pentru anularea celebrului spectacol de artificii din Sydney de Revelion şi donarea banilor alocaţi evenimentului locuitorilor afectaţi de flăcări.

Sydney este primul oraş mare din lume care sărbătoreşte Anul Nou, iar evenimentul, urmărit de milioane de spectatori, aduce 130 de milioane de dolari australieni la bugetul statului New South Wales. Motiv pentru care autoritățile din Sydney au respins cererea, primarul Clover Moore a anunțat că anularea spectacolului de artificii ar afecta hotelurile și restaurantele din metropolă, cu mii de locuri rezervate de turiști din întreaga lume. În plus, banii au fost deja cheltuiți pentru organizarea evenimentului. Riscul de incendii de vegetaţie va creşte la începutul acestei săptămâni în condiţiile în care temperaturile vor urca la 43 de grade Celsius în vestul Sydney.

 

Ultimele stiri

  • Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni
  • Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)
  • Tragedie în Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari, dispăruţi!
  • Veşti proaste pentru bugetarii obişnuiţi să acord vouchere de vacanţă. De ce trebuie să se bucure cât mai mult de ele în 2024
  • Alimentul de bază care a atins un preţ exorbitant la raft, cel mai mare din ultimii 15 ani. De ce s-a ajuns în această situaţie
  • ANM anunţă că se schimbă vremea în România! Diferențe mari de temperatură de la o zi la alta. Prognoza pentru Bucureşti
  • Bucureştiul se închide din nou în weekend pentru maşini. Se deschide pentru pietoni. Zonele cu restricţii de trafic
  • Gestul banal, dar extrem de periculos pe care îl fac şoferii la volan, îi poate descrie pe aceştia ca fiind psihopați, narcisiști sau machiavelici
  • Motivele pentru care Volodimir Zelenski nici nu vrea să audă de un armistiţiu cu Rusia pe durata Jocurilor Olimpice 2024
  • Horoscop – sâmbătă, 18 mai 2024. Nativii care trebuie să pună piciorul în prag şi să pretindă mai mult respect
  • Exit mobile version