Miniştrii propuşi în Guvernul Ludovic Orban au fost audiaţi, sâmbătă, într-o procedură specială în comisiile parlamentare. Audierile au avut loc prin videoconferință, doar patru miniștri fiind prezenți fizic în sală.
Miniştrii de la Economie, Cultură, Sport, Afaceri Externe, Fonduri Europene, Apărare, Interne, Transporturi, Agricultură au avut aviz favorabil, în timp ce miniştrii de la Educaţie, Muncă, Sănătate, Mediu, Justiţie, Dezvoltare, Finanţe – aviz negativ. Miniştrii propuşi au fost audiaţi într-o singură sală, în care au fost prezenţi mai mulţi parlamentari. Patru miniştri propuşi au fost prezenţi în sală – ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Educaţiei, Monica Anisie; ministrul Sănătăţii, Victor Costache, şi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, în timp restul au fost audiaţi în sistem videoconferinţă. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a primit aviz negativ fără să fie audiată, neputându-se lua legătura cu aceasta. Singurul ministru care a purtat mască de protecţie a fost Monica Anisie. Unii dintre parlamentarii prezenţi în sală la audieri purtau mască de protecţie, unii chiar şi mănuşi, în timp ce alţii nu aveau această protecţie.