MAI a luat primele decizii după ce Cătălin Cherecheș a fugit ca prin „brânză” din România. Șeful Poliției de Frontieră, Victor Ștefan Ivașcu, a fost demis.
De asemenea, a fost concediat și șeful IPJ Maramureș. A fost schimbată conducerea Academiei de Poliție.
Inspectoratul General al Poliţiei Române va efectua şi controale
Inspectoratul General al Poliţiei Române va efectua un control la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, se mai arată într-un comunicat transmis, duminică seară, de Ministerul Afacerilor Interne.
„Eliberarea din funcția de Inspector General al Poliției de Frontieră a chestorului de poliție Victor Ștefan Ivașcu, cu acordul acestuia, și asigurarea continuității conducerii, prin efectul legii, de către Inspectorul General Adjunct, chestor de poliție Cornel Laurian Stoica”, se arată în comunicatul ministerului condus de Cătălin Predoiu.
MAI argumentează că schimbările au fost efectuate pentru a „susține restabilirea unui nivel înalt de eficiență managerială și profesională, precum și a încrederii cetățenilor în lege și autorități”.
Iată măsurile importante luate de MAI:
- Eliberarea din funcția de Inspector General al Poliției de Frontieră a chestorului de poliție Victor Ștefan Ivașcu
- Retragerea împuternicirii Inspectorului General Adjunct al IGPF responsabil cu supravegherea frontierei.
- Corpul de Control al Ministrului va efectua un control la Inspectoratul Teritorial Sighetul Marmației al Poliției de Frontieră, inclusiv la Punctul de Trecere a Frontierei Petea.
- Încetarea măsurii asigurării conducerii de către ofițerul desemnat la comanda Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș și împuternicirea în funcția de Inspector Șef a comisarului șef Constantin Ilea.
- Înlocuirea conducerii Serviciului Județean de Protecție (Direcția Generală de Protecție Internă) Maramureș prin împuternicirea unui alt ofițer în funcția de șef al serviciului.
- Împuternicirea în funcția de comandant (rector) al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” a domnului general de brigadă Liviu Uzlău.