Cauta

Au sărăcit super bogaţii lumii

Averea lor a scăzut pentru prima dată în sapte ani,  un raport al companiei de consultanţă Capgemini arată că avuţia milionarilor a scăzut cu aproape 3% faţă de 2017. Este pentru prima dată când se înregistrează un regres, după 2011, anunţă World Wealth Report 2019, autorii documentului.

De asemenea, şi numărul milionarilor a scăzut pentru prima dată de la criza financiară din 2008. Comparativ cu 2017, numărul milionarilor lor la  nivel  mondial a scăzut cu 0,3%, ajungând la 18 milioane. Motivele sunt conflictele comerciale internaţionale, incertitudinea generată de Brexit şi pierderile de pe burse. În Germania, “locomotiva Europei”, numărul persoanelor cu o avere de peste un milion de dolari s-a diminuat la 1,35 milioane, adică 1,1% din populaţia ţării. Totuşi, Germania rămâne una din ţările cu cei mai mulţi milionari, se află pe locul trei , după Statele Unite şi Japonia (China ocupă poziţia a patra), un “cvartet” reprezentând 61,2% din cei mai bogaţi oameni din lume. Banca centrală germană avertizează că scăderile bursiere din 2018 şi-au pus amprenta asupra economiei – pentru prima dată în trei ani, veniturile gospodăriilor din ţară s-au redus, iar investitorii au înregistrat cele mai mari pierderi de după 2008. Pierderile cele mai grele le-au suferit cei super-bogaţi, cu o avere de peste 30 de milioane de dolari. Averea totală a acestora a scăzut cu circa 6%, mai precizează raportul, care a luat în calcul acţiuni, instrumente cu venit fix, investiţii alternative ca resursele naturale, fondurile speculative, valute forte şi bunuri.

Ultimele stiri

  • Trump trăiește în lumea lui Putin
  • A murit legendarul actor și regizor Robert Redford
  • Iohannis va fi executat silit, dacă nu predă „de bunăvoie” casa din Sibiu. ANAF l-a anunțat cât are de plată: „Există un termen”
  • Lege și dezordine
  • Rezultatele care o mențin în fruntea sportului românesc pe Simona Chiru, finalista campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Figuri sinistre: progresiștii nu vor admite niciodată că greșesc
  • Dezvăluire bombă! Judecătoarea Adriana Stoicescu, monitorizată în dosarul lui Călin Georgescu
  • BREAKING NEWS: Toto Dumitrescu a fost prins. De ce s-a ascuns fiul fostului internațional
  • Drona lui Nicușor se dădea enigmatică
  • Călin Georgescu și Horațiu Potra, trimiși în judecată. Ce acuzații li se aduc (surse)
  • Exit mobile version