AcasăNewsAu oprit-o în trafic pentru un control de rutină şi au prins-o...

Au oprit-o în trafic pentru un control de rutină şi au prins-o cu 1 kg de droguri la roata de rezervă

Captură impresionantă a poliţiştilor, la Cluj-Napoca. O femeie a fost prinsă în mașină cu peste un kilogram de droguri de mare risc.

Procurorii DIICOT au dispus ieri reținerea inculpatei, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Cum au prins-o poliţiştii?

În seara de 27 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției Cluj Napoca au oprit în trafic, pentru control, mașina condusă de inculpată. Dar femeia devenise agitată, ceea ce a trezit suspiciuni.

Agenţii au dispus un control amănunţit al maşinii, iar la roata de rezervă au găsit 1 kg de droguri.

“Astfel, în seara de 27 septembrie 2023, polițiștii Poliției Municipiului Cluj Napoca – Biroul Rutier, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism condus de o femeie, descoperind, astfel, peste 1 kilogram de drog de mare risc, 3-CMC (cunoscut și sub denumirea de cristal), disimulat în compartimentul roții de rezervă.

În urma celor 4 percheziții domiciliare efectuate astăzi, 28 septembrie, în județul Bistrița-Năsăud, au fost descoperite și ridicate un laptop, mai multe obiecte purtătoare de urme și alte mijloace de probă.

La data de 28 septembrie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a femeii, de 37 de ani, fiind sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile”, a transmis IPJ Cluj.

author avatar
Andrei Ștefan
609 afisari

4 COMENTARII

  1. Mangleala ca a fost control de rutina..ori era filata ori au mers la pont, pe informatori..

  2. Nu exista control de rutina a fost data pe tava de cineva care sa impliedicat si el tot cu albeata sau era urmarita ,femeia isi merita soarta cu un kg de coca distrugi multe persoane

  3. S-a actionat la pont. Control de rutina = acoperirea actiunii. Clujul orasul drogatilor. Remember Bianco&Nero, Midi, etc.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger