Cauta

Au curs sancțiunile pe litoral. Ce nereguli au descoperit inspectorii ANPC și cât au fost amenzile

sursa foto: Facebook/Sebastian Hotca

În plin sezon estival, pe litoral au ajuns nu doar turiștii dornici să-și petreacă vacanța la malul mării, ci și inspectorii de la ANPC, aceștia din urmă pentru a face verificări. Și, din câte s-a aflat duminică, n-au lipsit neregulile găsite în urma unei astfel de acțiuni de control derulate recent de către inspectorii de la Protecţia Consumatorilor.

Mai precis, controalele s-au derulat sâmbătă, 13 iulie.

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi în valoare totală de 67.000 de lei. Și au oprit activitatea unor operatori economici care funcţionau ilegal pe Litoral, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de control, transmis duminică, comisarii ANPC au efectuat acţiuni de control în data de 13 iulie 2024, pentru monitorizarea zonei litoralului Mării Negre, la următorii operatori economici: S.C. Vama Veche 4You Resort SRL – Shaormeria Băneasa şi Restaurantul Corsarul, S.C. Serviciu Alimentaţie Colectivă SRL, S.C. Brissemar Gold SRL, S.C. Simigeria Matei Patiserie SRL, S.C. Dumitru Hori Litoral SRL şi S.C. Pura Vida Sky Bar SRL, informează sursa citată.

Ce sancțini au fost dispuse

Neregulile constatate au fost urmate de dispunerea unor sancțiuni, inclusiv amenzi, dar și oprirea definitivă de la comercializare a unor produse alimentare considerate a fi neconforme.

Ca urmare a abaterilor de la legislaţia în domeniu, constatate de echipa de control, au fost aplicate următoarele sancţiuni:

– amenzi contravenţionale în valoare totală de 67.000 lei,
– oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme,
– oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficienţelor constatate, pentru toţi operatorii economici controlaţi, dat fiind că toţi îşi desfăşurau activitatea fără autorizaţii de funcţionare şi, cel mai grav, fără autorizaţii de construcţie, pentru spaţiile folosite.

„Este inadmisibil nivelul la care a ajuns inconştienţa unor operatori economici, care expun consumatorii unor pericole foarte mari, prestând ilegal servicii şi comercializând produse, în locaţii, fără a deţine autorizaţii de construire şi funcţionare”, a afirmat Sebastian Hotca, preşedintele interimar al ANPC, în comunicatul citat. Un mesaj similar a transmis Hotca și pe pagina sa de Facebook, însoțit de câteva fotografii considerate relevante în acest context.

Cele mai importante nereguli constatate

Potrivit sursei citate, cele mai importante nereguli au fost: nerespectarea condiţiilor igienico-sanitare, lipsa autorizaţiilor de funcţionare şi construcţie pentru toţi operatorii economici controlaţi, lipsa verificării metrologice a aparatelor de măsură folosite şi nerespectarea condiţiilor de depozitare a produselor.

Mai mult, ANPC precizează că, în cazul a două unităţi verificate, reprezentanţii acestora au manifestat agresivitate faţă de echipele de control. Astfel că a fost necesară solicitarea sprijinului Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Ultimele stiri

  • VIDEO Dezvăluiri bombă! Caracatiță în justiție în jurul Impetum Group
  • Pană majoră de Internet! Serviciile Cloudflare nefuncționale, numeroase site-uri nu au putut fi accesate, inclusiv platforma X
  • Putin are nevoie de implicarea SUA pentru a-și atinge obiectivele
  • Încep tăierile de la Sănătate anunțate de Nicușor Dan. Se limitează internările în spitale
  • Companiile europene de apărare țintesc listările la burse
  • Americanii dezvelesc adevărata față a lui Zelenski: președintele Ucrainei și-a făcut ziua de naștere într-un penthouse cu vase de toaletă din aur! – VIDEO&FOTO
  • Reforme în vremea ipocriziei. Jaf
  • Revoltă în Parlamentul României! Vor sporuri și salarii mai mari – VIDEO
  • Românii sunt siliți să învețe expresia ”ce de bani N-AM făcut!”
  • Soluția la criza de cadre didactice? Un director de liceu propune aducerea a 100.000 de profesori din Asia în școlile românești
  • Exit mobile version