Cauta

Au apărut primele imagini! Poze cu Nelu Tătaru, într-un cabinet, având sume de bani pe birou

sursa foto: Facebook/Dr. Nelu Tataru

Detalii de ultimă oră în cazul Tătaru – fostul ministru al Sănătății, actualmente deputat și medic la un spital din Huși.

În contextul în care despre fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, s-a aflat joi că este urmărit penal de procurorii anticorupție, fiind acuzat de luare de mită, DNA cerând recent aviz de la Camera Deputaților pentru percheziții informatice și domiciliare în cazul său, au apărut detalii de ultim moment.

E vorba despre câteva imagini cu Nelu Tătaru, care apare în cabinetul său de la Spitalul din Huși cu diferite sume de bani pe birou, imagini prezentate vineri de g4media.ro.

sursa foto g4mediaro

Cerere de încuviințare a percheziției informatice și domiciliare în cazul deputatului Tătaru

sursa foto g4mediaro

Tot vineri s-a aflat că DNA a cerut Parlamentului încuviințare pentru a face percheziții în dosarul lui Tătaru. „În dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 758/VIII/3 din data de 10 octombrie 2024, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J. referatul și copia dosarului penal (10 volume) întocmite de procurorul din cadrul Serviciul Teritorial Iași, pentru a fi înaintate ministrului Justiției, astfel încât

acesta să solicite Camerei Deputaților, în baza art. 72 din Constituția României, art. 23 alin. (1) și art. 24 din Legea nr. 96, republicată din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, art. 223 alin. (1) și (2) din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, cu modificările ulterioare, încuviințarea percheziției informatice și domiciliare”, transmite DNA vineri, 11 octombrie, referindu-se la cazul lui Nelu Tătaru.

sursa foto g4mediaro

DNA menționează, totodată, că „percheziția este o activitate prevăzută de Codul de procedură penală necesară pentru descoperirea și strângerea probelor în procesul penal, iar în cazul membrilor Parlamentului, efectuarea acestei activități este condiționată de votul plenului Camerei din care face parte parlamentarul respectiv”.

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a fost joi la DNA Iași. Ulterior, s-a anunțat că a fost pus sub urmărire penală de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție Iași, fiind acuzat de luare de mită în formă continuată.

DNA a transmis, joi, într-un comunicat, că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de Nelu Tătaru, medic specialist în cadrul Blocului Operator al Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși (jud. Vaslui) și deputat în Parlament, „acesta dobândind calitatea de suspect pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (57 de acte materiale)”.

Conform comunicatului, în ordonanța procurorilor se arată că „există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă” că „în perioada 03 aprilie 2024 – 12 iulie 2024, în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huși, suspectul Tătaru Nelu ar fi primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 și 500 de lei, precum și bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienți/aparținători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist, respectiv intervenții chirurgicale, consult pacienți ori eliberare de rețete medicale”.

Tătaru: Trebuie să ne punem întrebări de ce nu a existat un flagrant

Totodată, DNA a mai anunțat că în cauză „se mai efectuează urmărirea penală și privitor la alte 27 de persoane care au calitatea de suspecți pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită”.

Tătaru a susținut, joi, la ieșirea de la DNA, că e nevinovat. „Sunt nevinovat, nu am văzut probe, nu am condiţionat şi nu am cerut niciodată în actul medical. Las justiţia să îşi facă cercetările şi apoi să vedem ce va fi.

Din punctul meu de vedere, trebuie să ne punem întrebări de ce nu a existat un flagrant (…). Nu am cerut şi nu am condiţionat niciodată actul medical. (…) Nu ştiu de unde au apărut aceste acuzaţii. Vă spun în continuare: sunt nevinovat, mi-am făcut doar meseria de medic, sunt cel care nu a condiţionat şi nu a solicitat niciodată”, a susținut Nelu Tătaru.

Ultimele stiri

  • Inteligența artificială ne crește copiii. Și noi ne uităm în altă parte
  • Cum să-ți construiești un ritual de sănătate dimineața: Startul ideal pentru minte și corp
  • Geometria Sacră a Sănătății: Cum ne influențează șirul lui Fibonacci corpul, hrana și vindecarea
  • Lista posibililor miniștri din viitorul GUVERN (surse)/Nume surpriză vehiculate
  • Cât de cald va fi, în weekend, în Capitală. ANM, prognoză specială pentru București
  • FMI, recomandări pentru România: renunțarea la cota unică de impozitare a veniturilor, creșterea TVA, a accizelor
  • Baia de Pădure – Terapia verde care vindecă mintea și întărește imunitatea
  • VIDEO. Călin Georgescu, aclamat de susținători la ieșirea de la Parchet: Controlul judiciar, prelungit
  • Comunicat de presă PGV Alert Concept SRL
  • Breaking News… în jurul lumii: UE reintroduce tarife pentru produse ucrainene
  • Exit mobile version