Belgia recrutează 2.000 de anchetatori pentru a urmări persoanele care ar fi putut fi infectate cu Covid-19.
“Detectivii” vor încerca să-i găsească pe cei care au fost apropiați de cei care au virus și să-i încurajeze să facă teste. Dacă se testează pozitiv, li se va spune să se autoizoleze timp de o săptămână, relatează The Telegraph. Personalul, care va avea nevoie de doar câteva ore de pregătire, face parte dintr-o strategie de ieșire lentă din măsurile de blocare din Belgia și este probabil să acționeze până la găsirea unui vaccin. Guvernul va avea o nouă reuniune de criză săptămâna vineri pentru a lua în discuţie ridicarea ‘progresivă’ a restricţiilor începând din 3 mai. Prim-ministrul Sophie Wilmes a decis, totodată, că niciun “eveniment de masă” nu va putea avea loc înaintea datei de 31 august. Magazinele neesențiale și școlile sunt închise, în timp e numărul de spitalizări la terapie intensivă rămâne ridicat. „Forţa virusului scade, dar situaţia rămâne dificilă în sectorul îngrijirilor”, a comenta recent Benoît Ramacker, purtător de cuvânt al centrului naţional de criză. Chiar dacă grupul de experți responsabil cu strategia de ieșire (GEES) examinează modul în care Belgia ar putea fi eliberată treptat din blocare, premierul Wilmes a avertizat că “situația este critică, iar această criză nu s-a încheiat”.