Cauta

Atmosferă însorită şi caldă în cea mai mare parte a ţării. Vremea marți, 22 septembrie

Atmosferă însorită şi caldă în cea mai mare parte a ţării. Vremea marți, 22 septembrie - Ziarul National

Atmosferă însorită şi caldă în cea mai mare parte a ţării. Vremea marți, 22 septembrie.

Vremea marți, 22 septembrie. Vom avea atmosferă însorită și caldă în cea mai mare parte a țării, au anunțat meteorologii. Prin nord-est apar câțiva nori, iar vântul va sufla ceva mai tare în sudul Banatului, în nordul Moldovei, dar și la munte, la altitudini mai mari.

Temperaturile se menţin ridicate pentru această perioadă: vor fi 22…23 de grade în depresiuni şi pe litoral, în timp ce, în Câmpia de Vest, maximele urcă până la 30 de grade Celsius, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

Vremea pe regiuni

Vremea va fi plăcută în majoritatea regiunilor țării, transmite ANM. În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim vreme plăcută, cu maxime de 27 de grade Celsius. Se încălzeşte şi în ţinuturile vestice.

În Transilvania, acum, dimineaţa, este răcoare mai ales în depresiuni, pe unde este şi un pic de ceaţă. Mai târziu, însă, vom avea soare şi temperaturi de până la 27 de grade în vestul provinciei. Vântul va sufla mai tare pe crestele Carpaţilor Meridionali, cu viteze de 55…60 km/h.

În Oltenia, ne aşteaptă o zi frumoasă şi se mai încălzeşte puţin faţă de ieri. Nu prea zărim norii şi amiaza ne aduce maxime de cel mult 29 de grade, valori mai ridicate decât în mod obişnuit la această dată. Și în sud găsim soare şi temperaturi în creştere. După prânz, termometrele vor indica 27…28 de grade.

Vremea în București

În Capitală, marți, cerul rămâne curat, se face mai cald decât ieri şi la amiază termometrele vor indica 28 de grade.

Vremea la munte

Şi la munte găsim vreme frumoasă şi caldă pentru această perioadă. La altitudini mari, vântul sufla cu putere, iar pe crestele Carpaţilor Meridionali poate să atingă viteze de până la 60 km/h la rafală.

Vremea la mare

Pe litoral, prindem încă o zi frumoasă, cu mult soare şi un vânt ceva mai intens în timpul zilei. Maximele urcă până la 23 de grade în staţiuni, în timp ce, în apă, se vor atinge 22 de grade.

Ultimele stiri

  • Primăria Capitalei, după Nicușor Dan. Ciprian Ciucu iese cu cifre: „PMB nu are bani nici să treacă strada/„Bucureștiul are o gravă problemă” de finanțare
  • Victoria combustibililor fosili. Pesimismul ecologist nu a rezistat testului realității
  • Cum emoțiile influențează imunitatea/Gândurile negative slăbesc apărarea organismului
  • Primul pas. Proiect de lege pentru anexarea Groenlandei, depus în Congresul SUA de către un republican: „Activ vital”
  • Oengeurile conduc România și ar trebui impozitate
  • VIDEO. Călin Georgescu critică dur Acordul Mercosur: „Când eu prezentam programul Apă, Hrană, Energie, unii râdeau. Da, fiecare cu ce poate”
  • Iarnă grea. Frig în apartamente, dar și în spitale din Capitală – intervenții medicale amânate
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni: cât mai ține gerul. Prognoza ANM actualizată, până la început de februarie 
  • Doi adolescenți au ajuns la spital, după ce au fost loviți de o mașină în timp ce se dădeau cu sania. Unde a avut loc accidentul – VIDEO
  • Cătălin Măruță rămâne fără emisiunea pe care o prezintă de 18 ani. Cu cine a fost zărit prezentatorul înainte să se afle decizia Pro TV!
  • Exit mobile version