Programele de studii complementare pentru medici, care vor să obțină o supraspecializare, vor fi coordonate direct de ministrul Sănătății. Astfel, potrivit unui ordin de ministru, atestatele doctorilor vor fi valabile doar dacă au semnătura lui Victor Costache.
Academia de Științe Medicale și Colegiile Medicilor, Farmaciștilor și Medicilor Stomatologi nu vor mai avea niciun rol în pregătirea profesională continuă a medicilor, în contradicție flagrantă cu Hotărârea nr. 899/2002 privind organizarea învățământului postuniversitar medical și farmaceutic uman. Sub pretextul simplificării procedurilor, ministrul Sănătății, Victor Costache, a preluat activitatea organizării studiilor complementare și examenele susținute de medici pentru obținerea atestatelor. ”Certificarea absolvirii programului de studii complementare pentru obţinerea unui atestat se face de către Ministerul Sănătăţii, la finalul programului de instruire, cu condiția absolvirii tuturor modulelor conform curriculei aprobate. Programele de pregătire pentru obţinerea de atestate nu se creditează de către Colegiul Medicilor din România, respectiv de Colegiul Medicilor Dentişti din România sau de Colegiul Farmaciştilor din România. Beneficiază de creditare numai atestatul obţinut în urma examenului organizat de Ministerul Sănătăţii”, se arată într-un proiect de ordin al ministrului Sănătății. Programele de studii complementare în vederea obţinerii de atestate se finalizează prin examen organizat de Ministerul Sănătăţii, iar nota minimă necesară pentru obţinerea atestatului este 7,00. Totodată, absolvenţii programelor de studii complementare se pot prezenta la examenul pentru obţinerea atestatului numai în primii 2 ani de la finalizarea pregătirii, iar în urma promovării examenului de atestare, Ministerul Sănătăţii eliberează atestatele de studii complementare. Potrivit proiectului de ordin, medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care la data apariţiei prezentului ordin au efectuat sau efectuează programe de pregătire similare programelor de studii complementare în vederea obţinerii de atestate şi care nu au susţinut examenul final în vederea certificării vor putea fi incluşi în sesiunile de examen organizate de Ministerul Sănătăţii. Medicii, medicii dentişti şi farmaciştii încadraţi în unităţi sanitare nu pot participa concomitent la două programe de studii complementare care implică scoaterea din activitate a cursanţilor. ”Pe durata efectuării programului de studii complementare în vederea obţinerii de atestate care necesită scoaterea din activitate, contractul individual de muncă al cursantului poate fi suspendat, conform prevederilor Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările ulterioare”, se mai arată în proiectul de act normativ.
Cine ia banii
Ministrul Sănătății explică necesitatea modificării legislației în domeniu prin nevoia de eficientizare și simplificare a procedurilor de acreditare a programelor de studii complementare, impunându-se creșterea rolului și a responsabilităților ce revin atât Comisiilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății, cât și responsabililor și lectorilor desemnați în cadrul acestui program. Responsabilul de program va fi o persoană fizică sau juridică acreditată de Ministerul Sănătăţii pentru a presta activităţi de învăţământ în domeniul său de specialitate. ”Din sumele reprezentând taxe de participare la programele de pregătire pentru obţinerea de atestate, 33% revine organizatorului pentru acoperirea cheltuielilor indirecte privind managementului programelor la nivel național sau regional, iar 67% revine responsabilului de program, persoană fizică sau juridică, pentru cheltuielile generate de program: prestație lectori și cheltuieli materiale directe”, se precizează în proiectul de ordin de ministru.
O alta privatizare mascata a învățământului marca costache
Minciuni mult prea ample ca sa fie credibile, umblați cu bârfe mai fine, nu asa din topor. PROPAGANDA SOCIALISTA