AcasăNewsAtenționare meteo: se întorc ninsorile

Atenționare meteo: se întorc ninsorile

Atenționare meteo: se întorc ninsorile - Ziarul National

Peste doar câteva ore, vremea va schimba foaia și va readuce în peisaj fenomene meteo specifice, până la urmă, acestei date din calendar.

Atenționare meteo: se întorc ninsorile - Ziarul NationalAstfel, specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie au transmis, marți, o atenționare tip COD GALBEN, valabilă începând de marți seara, de la ora 20, și până miercuri la ora 18. Perioadă în care se anunță faptul că la munte va ninge și va fi vânt puternic, în special în zona mai înaltă, unde rafalele vor trece de 80-100 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând zăpada și ducând la scăderea vizibilității.

Atenționare meteo: se întorc ninsorile - Ziarul NationalLa nivel cantitativ, ninsorile vor depăși local 15-20 l/mp, chiar si 25 25 l/mp în “Munții Apuseni, în grupele vestice ale Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali”, astfel că, spun specialiștii, se va depune strat nou de zăpadă.

Lapovița și ninsorile pot apărea în peisaj și în Maramureș și în nord-estul Transilvaniei. ANM transmite, totodată, că izolat vor fi depuneri de polei și că vântul va avea intensificări și în restul teritoriului, temporar, fiind prognozate rafale de 50-60 km/h.

590 afisari

Ultimele știri

Rodica Stănoiu, deshumată după deschiderea unui dosar de moarte suspectă. Procurorii așteaptă rezultatele autopsiei

Apar noi informații în cazul decesului fostului ministru al Justiției, Rodica Stănoiu. La câteva zile de la înmormântarea acesteia, trupul neînsuflețit al fostei șefe...

Unde poţi să te angajezi, la început de 2026, fie la stat, fie la privat. Companiile care caută şi personal necalificat, dar şi specialişti

Românii pot profita de această perioadă în care mai multe companii caută noi angajaţi. Firmele din privat doresc oameni pentru roluri de execuție și...
spot_img