AcasăNewsAtenționare de călătorie pentru o destinație exotică frecventată de turiștii români. A...

Atenționare de călătorie pentru o destinație exotică frecventată de turiștii români. A erupt un vulcan/Ce transmite MAE

În plină vară, perioadă în care mulți români își planifică vacanțele către destinații din afara țării, unii dintre ei spre insule exotice, în căutarea distracției sau a relaxării, apar informații de ultimă oră de la autorități. Sub forma unei atenționări de călătorie emise ca urmare a erupției unui vulcan.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis joi, 10 iulie, o atenționare de călătorie pentru Indonezia, unde o nouă erupție vulcanică afectează insulele Flores și Bali.

Turiștii români care se află în zonă sau intenționează să călătorească în insulele respective au fost avertizați că autoritățile locale au ridicat starea de alertă la cel mai înalt nivel și au anulat o serie de zboruri.

„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în insulele Flores sau Bali că, la data de 7 iulie 2025, a avut loc o nouă erupție a vulcanului Lewotobi Laki-laki din provincia Nusa Tenggara de Est.

Autoritățile au interzis accesul terestru pe o arie cu o rază de 7 km de la vârful vulcanului”, se precizează în atenţionarea de călătorie.

S-a mai anunțat că autoritățile indoneziene au ridicat starea de alertă la cel mai înalt nivel și au fost anulate zboruri spre și dinspre insulele Flores și Bali. „În acest context, MAE recomandă evitarea temporară a călătoriilor în insulele Bali și Flores”, menționează sursa citată.

Unde pot solicita românii, la nevoie, asistență consulară

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Jakarta: +62 21 315 43 62, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al ambasadei: +62 (0) 811 1216 283.

author avatar
Andrei Coman
205 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger