AcasăNewsAtentie soferi! 3200 de politisti, 400 de radare si un elicopter supravegheaza...

Atentie soferi! 3200 de politisti, 400 de radare si un elicopter supravegheaza traficul

Peste 3.200 de politisti rutieri au fost scosi in strada pentru a supraveghea traficul, in special pe drumurile ce leaga Capitala de  statiunile montane si cele de pe litoral. La aceasta ora, se circula greu pe DN1, traficul fiind deviat pe DN1 A, iar in Buzau, pe DN2, traficul este blocat din cauza unui accident rutier.

Turistilor care se indreapta catre Bucuresti li se recomanda sa foloseasca urmatoarele rute ocolitoare: DN 2A Constanţa – Harsova – Slobozia, DN 21 Slobozia – Drajna, autostrada A2 Drajna – Bucuresti; DN 3 Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (unde Dunarea este traversata cu bacul) – Calarasi – Lehliu-Gara – autostrada A2 Lehliu-Gara – Bucuresti (sau, din Calarasi, DN 21 catre Drajna, autostrada A2 Drajna – Bucuresti.

„Avand in vedere ca multi automobilisti care pornesc din partea de sud a litoralului vor circula pe segmentul de autostrada Agigea – Murfatlar, este posibil ca la intersectia cu DN 3, in apropiere de Murfatlar, sa apara probleme de trafic. Le recomandam soferilor sa circule pe DN 3, catre Ostrov, respectiv Calarasi”, a precizat purtatorul de cuvant al SPR Constanta.

Probleme sunt si pe Autostrada Bucuresti- Pitesti. De asemenea, traficul rutier de pe DN1 a fost deviat pe DN1A Sacele-Cheia-Ploiesti. Masura a intrat in vigoare la ora 12.00, pentru a fi evitata aglomeratia in zona Predeal, Busteni, Sinaia, Comarnic. „Intre statiunile Sinaia si Predeal, traficul rutier se desfasoara in coloana. Incepand cu orele 17, echipajele de politie vor fi ajutate si de un elicopter MAI, avand in vedere ca, din experientele anteriorare, momentul de varf in trafic se va situa in jurul orei 18”, a declarat Catalin Bocai, de la Centrul Infotrafic, intr-o interventie telefonica la Antena 3. Politia estimeaza ca peste 70.000 de autovehicule vor veni dinspre Brasov spre Capitala, in aceasta seara.

„Intrucat sunt estimate aglomerari pe autostrazile A1, A2 si pe D.N.1, pentru prevenirea evenimentelor rutiere a fost suplimentat numarul de echipaje de politie rutiera pregatite sa asigure un dispozitiv rutier flexibil, care sa fie in masura sa combata principalele cauze generatoare de evenimente rutiere, sa sanctioneze cu fermitate incalcarea normelor de circulatie pe drumurile publice si sa asigure siguranta circulatiei in punctele sau zonele cu risc marit de victimizare sau atunci cand acest lucru se impune”, se arata intr-un comunicat remis presei de Politia Romana.

Totodata, incepand cu ora 17.00, politistii rutieri aflati pe autostrada A2 si pe D.N.1 vor fi sprijiniti de un elicopter al Inspectoratului General de Aviatie al M.A.I, care va monitoriza traficul.

In trafic vor fi folosite peste  400 de aparate radar.

302 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger