Toamna blândă, văratică pe alocuri, va deveni o amintire, începând cu orele următoare.
Veștile de la meteorologi nu sunt deloc bune, cel puțin pentru cei care suportă mai greu frigul. Mai exact, o informare meteo făcută publică de către specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie anunță faptul că, de marți după-amiază și până vineri dimineață, temperaturile vor fi scăzute.
Mesajul de la ANM este valabil în intervalul 29 octombrie, ora 14:00 – 01 noiembrie, ora 10:00, când aflăm că vremea va deveni deosebit de rece, în primă fază în vestul, centrul, nordul și nord-estul teritoriului, mai apoi în întreaga țară.
Precipitațiile vor fi prezente în majoritatea regiunilor, cu mențiunea că la munte, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali, sunt anunțate ninsori și intensificări temporare ale vântului, care vor spulbera zăpada care se așteaptă să se depună. De asemenea, meteorologii spun că precipitații mixte pot apărea, trecător, în „sudul și centrul țării, îndeosebi în zonele deluroase”. De asemenea, vântul va fi prezent și regiunile estice, sudice și sud-vestice, „amplificând senzația de rece”.