Apa de la chiuvetă este mai bună și mai sigură decât apa de masă îmbuteliată, ne spune fostul director general al Societății Naționale a Apelor Minerale, Radu Dumitru. Hibele legislative au făcut ca sute de producători să extragă apă din forajele platformelor industriale din jurul marilor orașe, punând în pericol sănătatea consumatorilor.

De peste trei ani, Legea Apelor Minerale, care reglementează foarte strict domeniul, se plimbă de la minister la Parlament și tot de atâta timp Guvernul o declară prioritate legislativă. Întârzierea adoptării actului normativ este un adevărat atentat la sănătatea populației, având în vedere că, în afara apelor minerale, toate celelalte ape au origini și surse necunoscute. ”La ora actuală sunt doar 32 de fabrici de apă minerală licențiate, restul de până la peste 400 de fabrici îmbuteliază apă de masă, de izvor, despre care nu se știe de unde provin. În Legea Apelor Minerale, care se tot amână, se specifică foarte clar cine poate fi licențiat, ce înseamnă apă de izvor, ce înseamnă apă de masă, și că pentru toate apele ar trebui să se plătească o redevență statului, nu numai pentru cele minerale. În momentul de față cei care îmbuteliază apă de masă și de izvor plătesc doar o mică taxă la Apele Române. În plus, nu există o monitorizare constantă a apelor de la sursă, cum au apele minerale. Apele minerale sunt monitorizate zilnic, săptămânal, lunar, trimestrial. Apele de izvor și de masă sunt controlate o dată pe an, se duc niște analize la Direcția de Sănătate Publică și asta este tot.

Apele minerale sunt controlate și de Direcția de Sănătate Publică, și de Agenția pentru Resurse Minerale, dar și de alte organisme. Problema pe care am tot pus-o eu a fost că fiecare picătură de apă trebuie să fie foarte bine analizată, controlată și monitorizată, ca să nu apară probleme de microbiologie sau altceva. În lege am introdus ca pentru fiecare apă să se menționeze originea, izvorul și locul de unde provine, dar și componentele minerale. Este foarte grav că nu știm originea apei îmbuteliate care se vinde pe piață. În jurul Bucureștiului și în jurul marilor orașe, în general, sunt mici fabrici care îmbuteliază apă de masă, care sunt infestate cu nitrați, nitriți și bacterii, pentru că se extrag din forajele făcute pe fostele platforme industriale. Este mai sănătoasă apa de la chiuvetă, pentru că este mai controlată. ANPC, ANSVSA și DSP-urile ar trebui să-și facă treaba și să controleze perimetrele, resursele de apă, dar nu prea vezi inspectorii pe teren”, ne-a declarat Radu Dumitru, fostul director general al Societății Naționale a Apelor Minerale.
Apă cu termen de valabilitate depășit
Potrivit rezultatelor unui control tematic al apelor minerale din țară, efectuat luna trecută de comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, la peste 50% dintre distribuitorii, producătorii și comercianții verificați au fost constatate nereguli. Urmare a deficiențelor constatate, organele de control au dispus oprirea definitivă și retragerea de la comercializare a unei cantități de 48992 litri de apă minerală naturală și apă de izvor îmbuteliată în valoare de 87407 lei care era depozitată în condiții improprii și care prezenta data durabilității minimale depășită sau care prezentau caracteristici organoleptice neconforme. Totodată, s-a dispus oprirea temporară de la comercializare a 291837 litri apă minerală naturală și apă de izvor în valoare de 460.129 lei până la remedierea neconformităților constatate, aplicându-se amenzi în valoare totală de 1.410.500 lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecția consumatorilor.
Nimic surprinzător. Din păcate…
Asistam la o complicitate de ordin penal a celor care au pretentii ca protejeaza consumatorul ,ca fac controale sanitare privind produsele alimentare inclusiv apa potabila (fie ea de la robinet sau imbuteliata ).Odata ce ai facut controlul si ai facut analizele ,ai constatat ca produsul nu se incadeaza in limitele sanitare legale (normative !si avizele initiale )DE CE NU SE PUBLICA NUMELE ACELOR PRODUCATORI SI LOCATIA MAGAZINULUI SUPERMARKETULUI ??. Se asteapta comisioane ?,spaga ?ca sa se poata baga iar in reteaua de vanzare ,se asteapta reetichetarea si mutarea rahatului in alta locatie ??.
TREZITI-VA ODATA ,NUVA MAI JUCATI CU SANATATEA OAMENILOR,NU MAI FAVORIZATI ORCE EXCROC SA VANDA ORCE .IMPUNETI CONTROLUL ONLIN PENTRU PARAMETRII DE BAZA AI APELOR IMBUTELIATE SI AI APEI POTABILE DE LA ROBINET CUPLAT CU INREGISTRAREA CONTINUA A CANTITATII SI DEBITUL DIN RETEAUA DE IMBUTELIERE -CONSUM.SIGILATI INTRE 2 CONTROALE SISTEMELE DE INREGISTRARE A DATELOR.
ATUNCI SE VOR TERMINA HOTIILE SI NEREGUULILE .