A inceput campania. Nu stiu care, caci de un sfert de secol tara asta o tine din campanie in campanie, chiar si cand nu sunt alegeri. Cu un spectaculos rezultat zero.
De pe pancarte ma priveste trupa lui Ponta, oameni „mandri ca sunt romani”. Zic sa ma simt si eu mandru. Nu stiu cu ce, dar pot sa scormonesc imprejur. Am gasit: criza ruperii USL. In prima saptamana, am fost de partea lui Ponta. In a doua, mi-am zis ca poate si Antonescu are dreptate. In cea de a treia, mi-am dat seama ca zisa criza nu exista decat in interesele celor care tanjeau la rahatul poleit cu aur al puterii. Mai zic, apoi, sa ma simt mandru si pentru ca cei de acum ii trag la raspundere pe cei de dinaintea lor. Iar cei vechi ii belesc pe astialalti, pe capete. E mandria romanului de a rupe in doua pe oricine s-a laudat ca o are mai mare. Erectia politica a devenit o belea pandita cu lacomie de doctorii Ciomu ai politichiei, dedati la placerea ascutirii bricelor. Mereu cineva va trage la raspundere pe altcineva, exact cat sa vada gloata ca nimeni nu e mai presus de lege. Circ ieftin, pentru ca smecherii targurilor domiciliaza, oricum, cu un etaj deasupra. Intre timp, partidele dau din foale la sirena si suna adunarea la caminul cultural din sat. O campanie cu bai de multime si zambete false, in care se promite ce vrea prostimea sa auda si, din care, se va face ce se nimereste. Un balci in care tema principala e datul la gioale si proptirea adversarului cu capul intre uluci, cat sa-i traga lumea suturi in dos. In fond, miuta asta cu fundul rivalului politic tine tot de mandria de a fi roman.