Cauta

Assad a dat Opozitiei economia si comertul, dar n-a saturat „fiara”

Presedintele Siriei, Bashar Al-Assad, a aprobat formarea noului Cabinet, in care un lider al Opozitiei conduce Afacerile Economice si Comertul.

Doborat Avionul F 4 Phantom efectua o misiune de antrenament in Mediterana

Guvernul, condus de premierul Riad Hijab, include un nou post, Reconciliere Nationala, preluat de un lider marcant al Opozitiei, Ali Haidar, seful Partidului National Social.

A dat „Cezarului”!

Un alt lider al Opozitiei, Qadri Jamil, conducatorul Frontului Popular pentru Schimbare si Eliberare, a fost desemnat vicepremier pentru Afaceri Economice si ministru al Comertului. Cu alte cuvinte, „s-a dat Cezarului ce e al Cezarului”, sperandu-se astfel ca se vor mai potoli presiunile din afara tarii si ca se vor ridica restrictiile. Ministrii de Externe, Walid Mouallem, si de Interne, Mohammad Ibrahim al-Shaar, si-au pastrat posturile in cadrul noului guvern.

Sauditii dau salarii rebelilor

In ciuda acestor demersuri care permite Opozitiei sa intre la guvernare, oficialii Arabiei Saudite au anuntat ca vor plati salarii grase membrilor armatei rebele siriene, sperandu-se la dezertari in masa din armata regimului de la Damasc. De asemenea, Turcia gazduieste un centru de comanda la Istanbul, care coordoneaza liniile de aprovizionare in cooperare cu liderii armatei rebele din Siria. Armele, scrie The Guardian, intra printr-un sat sirian de la granita cu Turcia. Mai mult, Turcia incearca sa „sensibilizeze” NATO cu privire la doborarea unui avion militar al sau de antiaeriana siriana. Ministrul turc al Afacerilor Externe, Ahmet Davutoglu, sustine ca avionul a deviat putin in spatiul aerian al Siriei dar a iesit, fiind doborat in spatiul aerian international.

Ultimele stiri

  • Alexis „Bad Boy” Mac Allister a comis-o!
  • Noul star al lui Manchester City, viață de film
  • Războiul, tot mai aproape. Parlamentarii cer scoaterea obiectivelor militare în afara orașelor
  • Regimul iranian și lupta sa pe două fronturi
  • Războiul SUA cu Iranul. Ce urmează după loviturile americane?
  • Mamaia de altădată
  • Cum foamea „pe nepregătite” sabotează sănătatea: Greșeli mici, consecințe mari
  • Like, share, încasează: milogeala online are zero conținut, mult tupeu și cont Revolut
  • BREAKING NEWS. Nicuşor Dan a făcut anunțul: Ilie Bolojan, desemnat PREMIER – VIDEO
  • Primul oficial care l-a vizitat pe Ion Iliescu la spital: „Mesaj de încurajare și de sprijin”/Noi detalii despre starea de sănătate a fostului președinte
  • Exit mobile version