AcasăNewsAsociaţia Medicilor de Familie, semnal de alarmă: E jale!

Asociaţia Medicilor de Familie, semnal de alarmă: E jale!

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, a declarat, după ce CNAS a anunţat probleme la sistemul informatic, că mereu la începutul lunii, când sunt raportări „e jale”. „Ţinem pacienţii cu orele, îi trimitem acasă , îi chemăm în altă zi”, spune ea.

Sursa foto Twitter

„Nu merge, nu funcţionează, ţinem pacienţii cu orele, îi trimitem acasă, îi chemăm în altă zi, nu se poate. Şi noi stăm la 1-2 noaptea să reuşim să raportăm un serviciu, două, ca să nu le pierdem pe toate”, spune Alexiu.

Ea a menţionat faptul că oficialii CNAS nu reacţionează oficial de cele mai multe ori vizavi de problemele pe care sistemul le are, întrucât „fac economie, asta este realitatea”.

Potrivit Sandrei Alexiu, din acest motiv, al nefuncţionalităţii sistemului, pacienţii şi medicii sunt cei care au cel mai mult de suferit: „cea mai mare problemă e că nu ne putem exercita profesia şi că pacienţii au foarte mult de suferit. Timpii de aşteptare cresc foarte mult şi pur şi simplu sunt batjocoriţi”.

author avatar
Emanuela-Andreea Pană
173 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger