AcasăNewsAsistenta lui Georgescu rupe tăcerea, după ce i-a fost percheziționată casa: „Au...

Asistenta lui Georgescu rupe tăcerea, după ce i-a fost percheziționată casa: „Au început să îmi tremure și mâinile și picioarele”

Cine este Călin Georgescu, omul-surpriză de la alegerile prezidenţiale 2024, din primul tur

Asistenta de campanie a lui Călin Georgescu – candidatul care a furnizat marea surpriză câștigând primul tur al prezidențialelor de anul trecut, înainte de anularea alegerilor – face dezvăluiri despre percheziția făcută de poliție la ea acasă.

Cristina Preda, asistenta de campanie a lui Călin Georgescu, a decis să vorbească despre acest lucru într-o intervenție la Realitatea Plus.

Femeia a povestit că s-a speriat foarte tare când s-a trezit cu mascații la ușă, dis de dimineață, fiind ora 6 când oamenii legii ar fi venit la ușa ei. „Au început să îmi tremure și mâinile și picioarele” – a dezvăluit aceasta.

Citiți și: S-a găsit soluția eliminării lui Călin Georgescu

„A fost ca în filmele cu interlopi”

„Operatiunea „perchezitia” la mine a fost ca in filmele cu interlopi. La 6 dimineata au venit la usa. M-am uitat pe vizor: era o lanterna de culoare alba, ciudata, altfel decat lanternele normale si tot imprejurul blocului plin de barbati inalti, zdrahoni. Eu am crezut ca sunt hoti.

Au inceput sa imi tremure si mainile si picioarele si am zis: „Cine sunteti? Politia, deschide! Cum, la 6 dimineata?

Au intra in casa, au zis ca au un dosar in care eu inca au precizat „inca” nu am calitate, dar judecatorul a deschis o perchezitie pe numele meu la apartamentul meu.

Au intrat in casa, mi-au spus ca daca vreau sa chem un avocat, tot asa sa raspund la secunda. Eu, daca nu sunt obisnuita ca nici o amenda nu am luat, dapai sa am legatura cu politia, m-am gandit la cine sa sun repede”, a povestit femeia, citată de realitatea.net.

„Mi-au spus că în acest dosar se verifică finanțarea campaniei electorale a lui Călin Georgescu”

Nu au fost singurele aspecte relatate de către asistenta de campanie a lui Georgescu, în tot acest context al recentei percheziții domiciliare. Și a dezvăluit inclusiv ce scria pe mandatul de percheziție, dar și ce au ridicat anchetatorii, în timpul acestei operațiuni.

„Mi-au spus ca in acest dosar se verifica finantarea campaniei electorale a lui Calin Georgescu. Eu am spus: „Pai la mine verificati campania?” Pe mandatul de perchezitie era scris acelasi lucru.

Mi-au ridicat telefoanele. Eu nu am putut sa filmez cum fac ceilalti ca n-a mai fost cineva in casa sa poata filma.

Mi-au ridicat telefoane, laptopuri, inscrisuri – unele erau din 2012-2013, orice numai sa fie ridicat de acolo.

Spre exemplu, dosarul de candidat al dl Geoprgescu era la mine. Ma punea sa-l numerotez. S-au luat de toate chestiunile astea. Nu stiu cu ce ii ajuta ce au risicat de la mine. Sunt chestiuni banale, fara nicio insemnatate”, a mai declarat, conform aceleiași surse, Cristina Preda, asistenta de campanie a lui Călin Georgescu.

Nu a fost singura persoană din apropierea lui Georgescu la care s-au făcut, recent, percheziții. De altfel, marți se aflase, chiar de la Georgescu, faptul că s-au făcut percheziții acasă la șeful său de campanie, Radu Pally.

„Milițianul Predoiu și niște procurori au trimis în această dimineață mascații acasă la șeful meu de campanie, Radu Pally. Solicit imperativ oprirea acestui abuz – nu ne puteți intimida – nu putem fi îngenuncheaţi!”- scria Călin Georgescu, pe pagina sa de Facebook, în 11 februarie.

Ca reacție la acest mesaj, IGPR a transmis, în cursul aceleiași zile, câteva precizări.
„Având în vedere afirmațiile din spațiul public, de pe o rețea de socializare, ale unui candidat la alegerile prezidențiale, cu privire la unele activități derulate de instituția noastră, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:

Activitățile sunt derulate în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea unității de parchet competente și cu respectarea cadrului legal în vigoare.

De altfel, toate activitățile instituției noastre, în cadrul tuturor dosarelor penale se efectuează sub coordonarea unităților de parchet și sub autoritatea procurorilor de caz, având drept scop aflarea adevărului.

Respingem și dezavuăm orice acuzație nefondată de politizare a actului profesional polițienesc.

Vă reamintim faptul că activitatea de urmărire penală a poliției judiciare are caracter nepublic și se desfășoară sub autoritatea unităților de parchet competente, șefii ierarhici ai polițiștilor neavând competență în a da dispoziții privind efectuarea actelor de urmărire penală.

Reiterăm că tot personalul instituției noastre își desfășoară activitatea cu profesionalism, imparțialitate, echidistanță și neutralitate politică”, se menționa în comunicatul IGPR, din 11 februarie.

author avatar
Andrei Coman
1.169 afisari

2 COMENTARII

  1. Ce câștiga cei care au ordonat aceste acțiuni ??? Răspuns. NIMIC, cu completarea că-i înrăieste și mai tare pe votanții candidatului ( singurul), verificat. Merită ?

  2. Nu știai că ăsta este un ticălos ?
    Ce ai căutat lână el ?
    Vă uitați toți în gura Ancăi Alexandrescu.
    Așa vă trebuie.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger