AcasăNewsArmistitiul din Siria, ciuruit

Armistitiul din Siria, ciuruit

Trupele lui Bashar al-Assad au reusit o incetare a focului de toata frumusetea

Gruparile anti Bashar al-Assad au anuntat lansarea unei contraofensive, denuntand violarea incetarii focului de catre fortele fidele ale regimului de la Damasc.

Trupele lui Bashar al-Assad au reusit o incetare a focului de toata frumusetea

”Din cauza cresterii incalcarilor armistitiului din partea fortelor regimului, vizand in special taberele de stramutati si cartierele rezidentiale, anuntam debutul unei contraofensive pentru a raspunde acestor incalcari”, se arata intr-un comunicat difuzat ieri si semnat de liderii a zece grupari armate. Potrivit Reuters, documentul a fost semnat de Armata siriana libera, considerata ca facand parte din ”opozitia moderata”, dar si de influentele grupari Ahrar al-Sham sau Jaich al-Islam. Ofensiva anuntata ”priveste sudul provinciei Latakia”, unul din principalele fiefuri ale lui Assad din vestul Siriei, a explicat pentru AFP un purtator de cuvant al Jaich al-Islam. Ofensiva rebela a inceput efectiv in aceasta regiune ieri dimineata, potrivit Observatorului sirian al drepturilor omului. Respectat global incepand cu 27 februarie, acordul de incetare a focului impus de SUA si de Rusia, a inceput sa se degradeze de o saptamana, inregistrandu-se o escaladare a luptelor si bombardamente, in special in orasul Alep si provincia cu acelasi nume.

Loviti-i din toate partile!

La Geneva, sarcina emisarului ONU Staffan de Mistura, care desfasoara de o saptamana o noua runda de negocieri indirecte intre regimul de la Damasc si fortele opozitiei, se complica pe zi ce trece, noteaza Le Point. Duminica, negociatorul sef al opozitiei, Mohammad Allouche, care este si seful Jaich al-Islam, a cerut explicit atacuri contra regimului Assad: ”Nu aveti incredere in acest regim si nu va asteptati sa aiba mila de voi. Loviti-i din toate partile”, a indemnat acesta.

Vizita surpriza a sefului Pentagon in Bagdad

Secretarul american al Apararii, Ashton Carter, a sosit, ieri, in Irak, pentru a pregati o intarire a ajutorului militar american pentru trupele irakiene angajate in lupta contra ISIS, informeaza Rtbf. Pregatiri pentru recucerirea celui de-al doilea mare oras, Mossul (nord) se afla in centrul acestei vizite neanuntate, in cursul careia Carter se va intalni cu premierul Haider al-Abadi si cu ministrul irakian al Apararii, Khaled al-Obaidi. SUA, care conduce Coalitia internationala impotriva jihadistilor din Irak si din Siria, nu a trimis oficial decat 3870 de soldati in Irak, care nu participa insa efectiv la lupta ci antreneaza si consiliaza fortele irakiene.

Israel nu va inapoia niciodata Siriei Inaltimile Golan

Premierul israelian benjamin Netanyahu a insistat din nou cu privire la apartenenta inaltimilor Golan la teritoriul statului evreu, zona care, din 1967, se afla in centrul unui litigiu teritorial Israel-Siria, informeaza Jerusalem Post. In contextul negocierilor privind viitorul Siriei, care se deruleaza la Geneva, mass-media israeliana a presupus ca autoritatile siriene ar putea insista cu privire la restitutia inaltimilor Golan. ”Vreau sa transmit un mesaj clar: Golan va ramane mereu in mainile Israelului, care nu se va retrage niciodata, indiferent de ce se va intampla de partea siriana”, a spus Netanyahu.

author avatar
National
123 afisari
Zenville

Ultimele știri

Campania electorală pentru Primăria Capitalei, „aruncată în aer”! Cătălin Cîrstoiu, vestea momentului. Ce se întâmplă luni

Cătălin Cîrstoiu ar putea ieşi din cursa pentru Primăria Capitalei. Coaliţia PSD-PNL trebuie să ia urgent o decizie în privinţa candidatului comun.Acuzaţiile de incompatibilitate...

Irakul, atacat la o bază militară unde s-ar afla paramilitari pro-Iran. Ce spun Israel și SUA despre bombardamente (VIDEO)

Au fost explozii în Irak, azi-noapte, în apropiere de Bagdad, la o bază militară. Acolo s-ar fi aflat trupe ale armatei și foști paramilitari...
proger