Cauta

Armele de foc ucid 10.000 de persoane pe an in Statele Unite

Recentul masacru din Charleston a reinviat dezbaterile privind controlul armelor de foc in SUA. In 2013, peste 11.000 de persoane si-au pierdut viata in incidente armate.

Armele de foc ucid 10.000 de persoane pe an in Statele Unite - Ziarul National
Destui americani nici nu concep sa nu detina o arma in casa

O cifra pe care presedintele Barack Obama a amintit-o cu amaraciune, stiuta fiind insistenta cu care acesta a pledat pentru o legislatie mai stricta in domeniul armelor de foc. In noaptea de sambata spre duminica, pe teritoriul american s-au inregistrat noi incidente armate. Unul la Detroit, unde un barbat a deschis focul in timpul unei sarbatori intr-un cartier. Bilantul: un mort si mai multi raniti. Un alt incident a fost inregistrat in Philadelphia. Si aici, un indivit inarmat a deschis focul asupra mai multor persoane adunate la un picnic. Cinci adulti si doi copii au fost raniti. Printre victime, un copil de 18 luni, atins de un glont in gat. Se estimeaza ca, la ora actuala, exista 300 de milioane de arme de foc aflate in circulatie in Statele Unite. Hillary Clinton, candidatul democrat la Casa Alba, a reclamat la randul ei o reforma in legislatia privind posesia armelor de foc. Potrivit statisticilor, 18.000 de omucideri cu mana inarmata au avut loc in 1993 pe teritoriul american iar in ultimii ani cifra a fost de aproximativ 10.000 de victime pe an.

 

Ultimele stiri

  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Documentele care DEMONTEAZĂ scandalul averii imobiliare a familiei Băluță
  • Tragerea la sorți a Cupei Mondiale provoacă un moment viral: Infantino îl evită pe Kevin Hart, iar Heidi Klum strălucește la 52 de ani
  • Pace în Ucraina? Discuții tensionate în Europa despre posibile concesii teritoriale ale Kievului
  • Criza apei din Prahova. Bolojan anunță că e „foarte posibil” ca din această seară să fie reluată alimentarea locuințelor cu apă. Dar nu sunt garanții că e și potabilă – VIDEO
  • Știai că respirația profundă reduce nivelul de cortizol în doar 2 minute? Iată tehnicile simple de calmare imediată
  • De necrezut: Petrecere de final de an la Ministerul Muncii, cu „taxă” de participare! Angajații, sărbătoriți pe banii lor! Cum arată invitația
  • „Europa va fi de nerecunoscut”. Noua Strategie de Securitate a SUA, publicată de Casa Albă
  • Are doar 10 ani și cântă în cinci limbi: povestea Anelissei Mănescu, „fetița cu voce de aur” din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Exit mobile version