Cauta

Armata va defila de Ziua Națională a României. Programul evenimentului dedicat Zilei Armatei

Ministrul Apărării Naţionale, generalul Nicolae Ciucă, a afirmat, sâmbătă, că Armata va organiza o defilare în mai multe orașe mari din țară, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Ziua Armatei sărbătorită în condiții de pandemie

Ceremonia va avea loc în formă restrânsă, conform condițiilor de pandemie.

De asemenea, Nicolae Ciucă a mai spus că de ziua Armatei, care este serbată pe data de 25 octombrie, nu se vor organiza acțiuni specifice, așa cum se obișnuia în fiecare an de până acum.

„Aşa cum arată situaţia pandemică azi, tindem să spunem că vom sărbători Ziua Naţională într-o dimensiune pe care o vom stabili la momentul în care vom elementele de stare de la data respectivă. Mâine (azi-n.red), de ziua Armatei, ne pare rău că nu putem sărbători cu amploarea necesară acestui eveniment.

Dar nu putem să nu aducem prinosul nostru de recunoştinţă pentru jertfa soldaţilor şi, de asemenea, să putem să urăm şi să recunoaştem eforturile făcute de militarii activi, în rezervă şi în retragere pentru ca Armata să se bucure de recunoaşterea actuală”, a declarat gen. Nicolae Ciucă.

Ziua Națională a României va fi sărbătorită și în afara granițelor

Ministerul Apărării Naţionale în format restrâns, în principalele garnizoane din ţară, în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români.

Potrivit MApN, din cauza măsurilor impuse de pandemia de coronavirus, activităţile vor avea loc fără public.

Activități de Ziua Armatei Române. Program în București

În Bucureşti, activităţile se vor desfăşura, duminică, după următorul program:

* 10,00, la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I – ceremonie militară de depuneri de coroane de flori, ceremonia de primire a Drapelului de Luptă al Institutului Medico-Militar şi de depunere a jurământului militar de către studenţi ai anului I de la Catedra de Pregătire şi Perfecţionare Medico-Militară Bucureşti.

* 12,00, la Monumentul Eroilor Patriei din Al Doilea Război Mondial (Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”) şi la Monumentul Eroilor Genişti (Piaţa Leu) – ceremonii militare şi religioase de depuneri de coroane şi jerbe de flori.

La Carei va avea loc, de la ora 15,00, la Ansamblul Monumental „Glorie Ostaşului Român”, o ceremonie de depuneri de coroane şi jerbe de flori.

În fiecare an, la 25 octombrie, este sărbătorită Ziua Armatei României instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959.

Ziua Armatei României este marcată prin arborarea Drapelului naţional la sediile instituţiilor militare, ridicarea Marelui Pavoaz la bordul navelor militare maritime şi fluviale şi prin organizarea de ceremonii militare şi activităţi comemorative în garnizoanele din ţară, în teatrele de operaţiuni şi în ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai Apărării.

Militarii români din teatrele de operaţiuni sărbătoresc, de asemenea, Ziua Armatei României prin organizarea unor ceremonii militare şi a unor activităţi culturale şi sportive, la care vor fi invitaţi şi reprezentanţi ai statelor partenere.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version