Cauta

Armata îşi cumpără camioane de la IVECO

Ministrul Apărării Naționale a semnat un contract de peste 200 de milioane de euro pentru 942 de camioane militare, care vor fi livrate în următorii patru ani. Începând cu cel de-al 301-lea camion, acestea se vor produce în România, spune Nicolae Ciucă.

Armata îşi cumpără camioane de la IVECO - Ziarul National”Am avut o secvenţă, un contract subsecvent, ca să vorbim mai concret, în care am achiziţionat 173 de astfel de mijloace, ulterior, atunci când au fost create condiţiile tehnice să poată să fie derulată procedura şi încheierea un contract-cadru pentru achiziţia atât a autocamioanelor, cât şi a platformelor derivate necesare înzestrării Armatei României, s-a întâmplat şi astăzi vorbim despre un contract de aproximativ 2.900 de camioane, într-un prim acord de 942 de camioane. (…) Din elementele de angajament ale furnizorului pot să menţionez că, începând cu cel de-al 301-lea camion, acestea se vor produce în România. Unde anume – este decizia furnizorului împreună cu structura responsabilă din Ministerul Economiei, şi anume Oficiul de Compensare a Achiziţiilor de Tehnică Specială, şi aceasta urmează să se concretizeze într-o decizie, sperăm noi, cât mai curând posibil. Nu este vorba de speranţa noastră, ci este vorba de obligativitatea din contract pentru că, încă o dată, cel de-al 301-lea mijloc auto trebuie să fie integrat în România”, a ministrul Apărării. De asemenea, Nicolae Ciucă a precizat că primul lot de 36 de blindate Piranha V, conform ultimelor angajamente ale companiei General Dynamics European Land Systems, urmează să fie furnizate primului batalion de infanterie la sfârşitul lunii februarie, ulterior derulându-se toate activităţile specifice de recepţie pentru maşinile de luptă fabricate la Uzina Mecanică Bucureşti.

Ultimele stiri

  • De ce sărbătorim Ziua Culturii Naționale în ziua în care s-a născut Mihai Eminescu? Curiozități despre omul din spatele mitului
  • Dani Mocanu cere la ICCJ anularea condamnării pentru tentativă la omor. Unde se află acum manelistul și fratele său
  • Sindicaliștii o pun la punct pe Diana Buzoianu: ”Schimbarea oamenilor din funcții nu înseamnă reformă”
  • Donald Trump distruge ordinea mondială?
  • Geopolitică și comerț în emisfera vestică. China nu se teme de SUA
  • „Doctrina Donroe” va alimenta mișcările piețelor financiare
  • Panică într-o unitate de învățământ din țară. Bucăți din tavanul unui liceu recent renovat, prăbușite într-o sală de clasă. Un elev, rănit în urma incidentului
  • Guvernul României nu mai are loc de români
  • Șeful ANPC „demolează” planul lui Bolojan privind concedierile: „O abordare simplistă și periculoasă”. Ce avertisment lansează
  • VIDEO. Incendiu puternic la o casă din Capitală. Două persoane care au suferit arsuri, transportate la spital
  • Exit mobile version